Cei doi specialişti FMI consideră că noul Cod Fiscal ar putea periclita realizările României din ultimii ani: „România a făcut pași importanți în ultimii șapte ani pentru a-și îmbunătăți finanțele publice controversate. Suntem îngrijorați că, în forma sa actuală, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizări. El ar presupune o pierdere anuală de venituri de aproximativ 2,2% din PIB și o majorare a deficitului bugetar de până la cel puțin 3% din PIB, plasând astfel datoria publică pe o traiectorie ascendentă. În mod alternativ, pentru a menține sub control deficitul, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului precum și renunțarea la inițiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructură, apărare, salarii, sănătate și educație”.
Conform semnatarilor, dacă reducerile de taxe aprobate deja rămân în vigoare, austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când finanțarea ieftină și abundentă va înceta și datoria va atinge niveluri mai mari: „România a trecut deja în ultimul deceniu printr-un astfel de ciclu nefericit de stimulare excesivă în vremuri bune și de austeritate strictă în vremuri grele. El nu ar trebui să fie repetat”.
Potrivit acestora, reanalizarea Codului Fiscal în Parlament reprezintă o oportunitate pentru autorități pentru a-și preciza prioritățile fiscale pe termen mediu și pentru a evalua realist dimensiunea spațiului fiscal și viteza cu care acesta poate fi generat. De asemenea, reexaminarea oferă posibilitatea redimensionării în consecință a reducerilor de impozite și taxe propuse, fapt care va reprezenta o decizie crucială de conservare a succeselor atât de greu obținute în materie de stabilitate macroeconomică, afirmă reprezentanții Fondului.
Mai mult, semnatarii documentului susțin că reducerile țintite de impozite și taxe generează cele mai bune rezultate: „Pachetul fiscal propus în prezent este direcționat aproape exclusiv spre impulsionarea consumului, ce constituie deja componenta economiei cu cea mai rapidă creștere. Avantajele inițiativelor de politici fiscale de impulsionare a consumului au o probabilitate de viață scăzută, dacă rata de creștere a investițiilor este mică. Nu încercăm să spunem că România nu ar putea să beneficieze de pe urma unor impozite și taxe mai scăzute. Pentru a crea, însă, spațiul fiscal necesar unor reduceri prudente de impozite și taxe sunt necesare acțiuni mai concrete, mai mult timp și o strânsă coordonare între toate ministerele de linie și ANAF, în mod deosebit o mai bună colectare a impozitelor și taxelor, cheltuirea mai eficientă a banilor publici și deplasarea dinspre investițiile finanțate de la buget către proiectele finanțate din fonduri UE. În toate aceste trei domenii se înregistrează progrese, dar atunci când se calculează cifrele, ele nu sunt încă suficiente pentru a acoperi sumele considerabile pe care le impune finanțarea măsurilor din Codul Fiscal”.
Pe de altă parte, în opinia celor doi autori ai documentului citat, măsurile de stimulare fiscală trebuie aplicate la momentul potrivit, pentru că, deși situația economică este încă foarte dificilă pentru mulți români, țara are un ritm rapid de creștere în prezent, iar salariile au crescut în acest an cu peste 7 procente. „Nu este evident faptul că o stimulare fiscală suplimentară ar fi de dorit la acest moment, dacă ea trebuie finanțată printr-o datorie mai mare”, se subliniază în document.
În acest context, oficialii citați susțin că politica fiscală trebuie să fie sustenabilă. „După mulți ani în care a strâns cureaua, România a reușit să ajungă în anul 2014 la un deficit structural sustenabil, nemaiavând nevoie de alte reduceri de deficit în anii 2015 sau 2016. Datoria publică, care este acum de aproape două ori și jumătate mai mare decât înainte de criză, când este măsurată prin raportare la economie, se va stabiliza. În ochii investitorilor aceasta ar putea reprezenta un punct forte considerabil, mai ales dacă avem în vedere incertitudinile ce încă se mențin în țările vecine din regiune”, precizează reprezentanții FMI.
În concluzie, experții Fondului susțin că România mai are o alternativă să își reducă treptat datoria publică, în afară de reducerea cheltuielilor statului și renunțarea la alte inițiative de investiții, și anume temperarea vitezei de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum și a noilor planuri de cheltuieli.