Conform datelor comunicate de Prefectura Prahova, la acest centru din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au fost testaţi 45 de copii, dintre care 22 au primit rezultate pozitive, 20 au fost testaţi negativ, iar alte trei teste sunt în aşteptare.
Copii confirmați cu coronavirus au vârste cuprinse între 8 și 17 ani și vor fi duși pentru evaluare la Spitalul din Câmpina. În funcție de starea de sănătate, se va decide dacă vor fi izolaţi în spital sau la centrul de plasament. În cazul celor care vor reveni la centru, aceştia vor fi monitorizaţi zilnic de un medic pediatru.
De asemenea, au fost testaţi 52 de angajaţi ai centrului, până la acest moment fiind primite 11 rezultate, dintre care unul este pozitiv.
În acest moment, sunt active în judeţul Prahova 12 focare de COVID-19, ele fiind localizate astfel: unul la o subunitate a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, altul la o secţie a unui spital, două în instituţii publice, cinci la agenţi economici, două la centre medico-sociale pentru adulţi, iar unul la centrul de plasament de la Vălenii de Munte.
Cele două focare de la centrele medico-sociale pentru adulţi au fost raportate, sâmbătă, de Prefectura Prahova.