Focar de tuberculoză într-un centru al Direcţiei de Asistenţă Socială Vaslui. Doi tineri au murit

Un focar de tuberculoză, cu două cazuri de decese ale unor tineri de 21, respectiv 26 de ani, a fost confirmat de autorităţile sanitare într-un centru pentru persoane cu handicap al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui. Opt persoane sunt internate în spital pentru tratament.
Roxana Gagiu
20 iun. 2013, 14:59
Focar de tuberculoză într-un centru al Direcţiei de Asistenţă Socială Vaslui. Doi tineri au murit

Doi tineri în vârstă de 21 şi 26 de ani au murit, iar alţi opt se află internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce au contractat bacilul Koch în Centrul de Reabilitare şi Recuperare a Persoanelor cu Handicap Huşi, unde erau cazaţi şi se aflau în îngrijirea specialiştilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, primele cazuri de boală au apărut în urmă cu o lună, însă focarul de boală s-a extins astfel încât numărul celor care au fost confirmaţi cu tuberculoză, pe bază de investigaţii medicale, a ajuns la zece. Cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, persoanele bolnave au fost internate în spital, însă, din cauza unor complicaţii, doi tineri au murit.

„Sistemul imunitar al acestor persoane este scăzut din cauza afecţiunii psihice de care suferă, ceea ce le-a agravat boala, în două dintre cazuri fiind fatală. Celelalte opt persoane se află în continuare internate în spital sub supraveghere medicală, cu asigurarea medicaţiei specifice. Nu putem spune că ar exista o cauză anume care a declanşat focarul de tuberculoză în acel centru, ţinând cont că este o boală cu transmitere aerogenă, astfel încât bacilul Koch a putut fi contractat foarte uşor din exteriorul unităţii”, a declarat, joi, medicul-şef al DSP Vaslui, Luminiţa Costache, potrivit Mediafax.

Citeşte şi: Jumătate din bolnavii de TBC din Europa sunt români

La recomandarea autorităţilor sanitare, reprezentanţii DGASPC Vaslui au început amenajarea unui salon special în interiorul centrului de reabilitare din Huşi astfel încât cele opt persoane cu tuberculoză să fie cazate acolo odată cu externarea din spital. În acest fel, autorităţile încearcă limitarea extinderii focarului la ceilalţi 170 de beneficiari internaţi în centrul de reabilitare de la Huşi.

Totodată, DSP Vaslui a distribuit atât dezinfectant, cât şi măşti de protecţie pentru cei 88 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în unitate.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București