Focare de gripă aviară confirmate în judeţul Tulcea

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat suspiciunile de gripă aviară semnalate la finalul săptămânii trecute în două gospodării din Periprava și CA Rosetti, ambele localități fiind în Delta Dunării
Filip Stan
30 ian. 2017, 14:05
Focare de gripă aviară confirmate în judeţul Tulcea

Membrii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) s-au întâlnit, luni, pentru a decide măsurile care se vor aplica în cele două focare de gripă aviară în zonele de protecție și cele de supraveghere.

„Zona de protecție înseamnă trei kilometri de la focar și include localitățile Periprava și CA Rosetti, iar zona de supraveghere înseamnă 10 kilometri și include localitățile Periprava, CA Rosetti, Letea, Cardon și Sfiștofca, adică toate localitățile din comuna CA Rosetti”, a precizat în timpul reuniunii, șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă.

Printre măsurile care s-au aplicat deja în cele două zone se află recensământul populației de păsări, inspectarea exploatațiilor, prelevarea probelor și instruirea populației cu privire la modul în care pot să-și ferească păsările domestice de infectarea cu virusul influenței aviare.

Conducerea DSVSA Tulcea a amintit în timpul CLCB că toate păsările din cele două gospodării în care a fost identificat virusul H5N8 au fost sacrificate încă de la sfârșitul săptămânii trecute.

„În urmă cu aproape o săptămână au fost analizate probe prelevate de la două lebede, iar acestea au fost negative”, a precizat directorul Tuchilă.

În momentul de față, în județul Tulcea mai există alte focare de gripă aviară la Pardina și Crișan, ambele localități fiind situate în Delta Dunării.

Citeşte şi Noi cazuri de gripă aviară au fost confirmate în Prahova şi Neamţ

 

DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
7.000 lei, plătiți la pensie. Casa de Pensii din România virează lunar banii. Cine îi va lua
Playtech.ro
Care este distanța legală pentru a construi un gard nou între două proprietăți. Ce prevede legea
DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Tragedia neștiută din viața Cristinei Deleanu. Povestea actriței care a transformat durerea în artă
Ego.ro
Soțul m-a părăsit pentru amantă. După 10 ani, mă vrea înapoi și... iată ce mi-a spus!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 15 mai 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 18,60 de milioane de lei la Joker
Cancan.ro
Mesajul pe care Giorgia Meloni i l-a transmis soției lui George Simion: 'Trebuie să vă ocupați de tot! Vestea bună e că...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. A murit prea tânăr. Vestea a șocat întreaga lume: A iubit jocul și a muncit extrem de mult
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Viperele au năpădit un sat din România. Locuitorii fac apel pentru achiziționarea de seruri antiviperin / video+foto
MediaFlux
Gafa care schimbă totul în alegerile prezidențiale. Răsturnare de situație
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce facultate din România le asigură studenților un loc de muncă încă din al doilea an