Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, agent Amelia Căprărin, oamenii legii au fost sesizaţi că doi tineri încearcă să intre într-o casă nelocuită aflată într-o zonă rezidenţială din cartierul Bariera Vâlcii, transmite Mediafax.
„Apelul a venit prin 112, la ora 7.30. Doi bărbaţi au încercat să intre într-o casă şi atunci vecinii au văzut şi au sunat la Poliţie. Un echipaj i-a urmărit. Cei doi se deplasau pe un scuter. S-au tras focuri de armă pentru a-i soma, dar nu au oprit”, a declarat Amelia Căprărin.
Ulterior, poliţiştii au tras asupra celor doi, unul, un adolescent de 16 ani, fiind rănit la picior.
Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale.
Cel de-al doilea, tot de 16 ani, a fost dus la audieri.