UPDATE: Cel puţin 25 de persoane au fost rănite în atac, potrivit presei filipineze. Atacul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.
„Complexul World Manila este izolat de forţele de ordine după semnalarea unui atac armat”, au transmis autorităţile filipineze.
Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, care a transmis că autorii sunt „soldaţi al Califatului”. „Un combatant filipinez afirmă că membri ai Califatului sunt responsabili de atacul din complexul World Manila”, a transmis prin Twitter Rita Katz, directorul Institutului american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.
ATAC TERORIST ÎN FILIPINE. Mai mulţi barbaţi înarmaţi au deschis focul asupra tuturor celor care se aflau in acele momente într-un hotel din Resorts World Manila. In urma atacului, zeci de persoane au fost transportate la spitale pentru a primi ingrijiri medicale. Echipaje de poliţie, pompieri şi de tip SWAT au fost observate în zonă vineri, către ora locală 1.30 (joi, 20.30, ora României), scrie news.ro.
Resorts World Manila (RWM) este un complex hotelier la Newport, cu numeroase hoteluri, restaurante şi baruri.
Atacatorii au instaurat panica printre turisti chiar in mijlocul noptii.
Organizaţia Statul islamic a revendicat un atentatul.
Un jurnalist filipinez, James Agustin, aflat la fata locului, a intrebat persoanele salvate din hotel despre modul in care s-a produs atacul: „Am auzit impuscaturi la cel de-al doilea etaj”, sustine unul dintre martorii chestionati de Agustin.
ATAC TERORIST ÎN FILIPINE. Poliția, mai multe mașini de pompieri, ambulanțe, precum și o echipă SWAT se află în zonă.
Martorii au declarat pentru presa locală faptul că unii oameni au sărit de la geamuri, pentru a fugi.
ATAC TERORIST ÎN FILIPINE. Un martor le-a spus jurnaliștilor că mai mulți bărbații au intrat în hotel, după care au fost auzite focuri de armă la etajul al doilea. De asemenea, acesta a confirmat prezența fumului în interiorul complexului turistic.
Cazinourile din RWM atrag turişti, dar şi mallurile, cinematografele şi teatrul din complex, prezentat pe site drept „prima şi cea mai integrată staţiune din Filipine”, situată în apropiere de Aeroportul Internaţional Ninoy Aquino.
Filipinele se confruntă cu incidente teroriste, mai ales pe Insula Mindanao (sud). În oraşul Marawi de pe această insulă, forţele guvernamentale luptă împotriva unor militanţi din cadrul grupării Statul islamic pentru a prelua controlul asupra localităţii.
Bătălia de la Marawi, un oraş cu populaţie majoritar musulmană a condus la evacuarea a aproximativ 70.000 de locuitori şi s-a soldat cu 143 de morţi. Acest asediu a început săptămâna trecută, la începutul ramadanului.