Fondatorul sectei Moon, Sun Myung Moon, a murit la vârsta de 92 de ani

Sun Myung Moon, fondatorul Bisericii Unificării, o instituţie care s-a transformat într-un imperiu economic prosper, cunoscută şi sub numele de secta Moon, a murit în noaptea de duminică spre luni la vârsta de 92 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al organizaţiei religioase.
Romania TV
03 sept. 2012, 07:56
Fondatorul sectei Moon, Sun Myung Moon, a murit la vârsta de 92 de ani

Miliardarul sud-coreean a fost spitalizat în urmă cu două săptămâni din cauza unor complicaţii apărute în urma unei pneumonii. El a decedat luni, puţin înainte de ora locală 2.00 (duminică, 20.00, ora României).

Biserica Unificării a anunţat vineri, citându-i pe medicii acestuia, că Sun Myung Moon a intrat într-o „fază ireversibilă”.

Medicii au anunţat anterior că rinichii acestuia au încetat să mai funcţioneze şi că ficatul i s-a deteriorat rapid.

Organizaţia religioasă pe care Sun Myung Moon a fondat-o în 1954 este una dintre cele mai controversate din lume şi este considerată o sectă în numeroase ţări.

Ea este cunoscută pentru organizarea unor ceremonii colective de căsătorie a mii de cupluri. Ramificaţiile acesteia în lumea afacerilor merg de la firme în sectorul construcţiilor şi până la educaţie şi presă, ca de exemplu Washington Times, incluzând companii în domeniul alimentar, inginerie şi chiar o uzină de automobile în Coreea de Nord.

Sun Myung Moon provine dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă aflată în prezent pe teritoriul Coreei de Nord. El a dat asigurări că, la vârsta de 15 ani, a avut o viziune a lui Isus Cristos care l-a îndemnat să îi continue misiunea întreruptă prin crucificare.

Organizaţia fondată de acesta revendică aproximativ trei milioane de credincioşi în aproximativ 200 de ţări, care îl numesc „Adevăratul Tată” şi îl consideră „singurul şi unicul Mesia din istoria umană”.

„Era surmenat în ultimele luni deoarece, în pofida vârstei, a mers în fiecare lună în Statele Unite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Bisericii Unificării, care a confirmat moartea acestuia, anunţată de către agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

Sun Myung Moon a lăsat 14 orfani, iar cel mai mic dintre cei şapte fii ai săi, Hyung Jin Moon, a preluat conducerea Bisericii Unificării în 2008, la vârsta de 28 de ani.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 19 aprilie 2025. Taurul are parte de o surpriză
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pensionarii care sunt obligați să dea banii înpoi. Mulți greșesc și rămân fără venituri
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI