Fondatorul UiPath anunţă când va lista compania la bursă. COVID a impulsionat afacerea

Nasdaq, bursa celor mai mari companii de tehnologie din lume, a felicitat compania UiPath, fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă într-un apartament de pe strada Delea Veche din Capitală, după ce a ajuns la o evaluare de peste 10 miliarde dolari, în urma celei mai recente runde de finanţare, potrivit Mediafax. UiPath este primul startup pornit din România care a obţinut statutul de "unicorn", când a ajuns la o evaluare de 1 miliard de dolari, iar acum este prima companie fondată de români care a devenit "decacorn", fiind evaluată la 10 miliarde de dolari.
Romania TV
23 iul. 2020, 07:21
Fondatorul UiPath anunţă când va lista compania la bursă. COVID a impulsionat afacerea

În februarie, Dines indica doar că UiPath se apropie de o posibilă listare publică inițială, fără o dată stabilită în mod clar. Acum, Dines avansează anul 2021 ca certitudine, conform Profit.ro.

„Aveam planuri pentru listarea la bursă încă de dinainte de COVID, dar ne-am făcut o promisiune, și anume că vom aplica pentru IPO doar atunci când vom fi spre profitabilitate. Acum, COVID ne-a accelerat planurile, suntem într-o situație financiară foarte solidă și, în mod clar, plănuim să aplicăm pentru IPO anul viitor”, a anunțat acum Dines.

În urmă cu o săptămână, UiPath a atras o nouă finanțare de la un grup de investitori conduși de Alkeon Capital Management, obținând o evaluare de peste 10 miliarde de dolari. Compania fondată de Daniel Dines și Marius Tîrcă a atras 225 milioane de dolari într-o rundă de finanțare de tip Serie E, obținând o evaluare post-investiție de 10,2 miliarde de dolari.

Primele informații legate de negocierile în vederea strângerii de noi fonduri au apărut luna trecută. Daniel Dines, directorul general al UiPath și cofondatorul companiei, alături de antreprenorul Marius Tîrcă, a semnalat în vara trecută că UiPath va atinge statutul de „decacorn”, fără însă să ofere detalii suplimentare.

Runda de finanțare a fost condusă de Alkeon Capital Management, căruia i s-au alăturat investitori noi și existenți, printre care Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global și Wellington, precum și fonduri și conturi prin T. Rowe Price Associates. Noua investiție va sprijini planurile UiPath în vederea accelerării proceselor de automatizare în companii, „astfel ca fiecare afacere să devină, în final, o afacere bazată pe software”, spune Dines.

„Vom continua să investim în inovația bazată pe inteligența artificială și să extindem ofertele din [sectorul de] cloud. Epidemia de Covid-19 a evidențiat nevoia critică de automatizare în fața provocărilor, pentru a crea valoarea adăugată într-un interval de zile și săptămâni, nu în luni sau ani”, a adăugat cofondatorul și directorul general al UiPath.

Citeşte şi: Farmacia Tei a avut în 2019 o creştere de 28%. Afaceri de 595 de milioane de lei în cele şase unităţi din ţară

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București