Fondurile de pensii Pilon II vor deveni al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica

Fondurile de pensii Pilon II se pregătesc să devină în mod direct al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica, după statul român: pot lua până la 18% din companie în IPO-ul care debutează în curând la Bursa de la Bucureşti.
Filip Stan
05 iun. 2023, 10:47
Fondurile de pensii Pilon II vor deveni al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica

În prezent fondurile P2 sunt acţionari indirecţi ai Hidroeletrica prin deţinerea de 30% pe care acestea o au la Fondul Proprietatea, acţionar cu 20% al companiei de stat.

Pe 26 mai, în Monitorul Oficial a fost publicată o normă nouă prin care dacă fondurile P2 depăşesc gradul de risc asumat prin prospect în cazul investiţiei la o companie de stat se pot reîncadra în maximum 180 de zile, potrivit ZF.

Opt milioane de salariaţi, adică cei care contribuie lunar cu 3,75% din venitul brut pentru administrarea privată a economiilor de bătrâneţe, sunt pe cale să devină al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica, după Ministerul Energiei, pe fondul unei modificări legislative care dublează expunerea pe care Pilonul II o poate lua la compania de stat.

Iar asta pentru că legislaţia a fost schimbată recent de Autoritatea de Supraveghere Finan­cia­ră (ASF) astfel încât fondurile P2 pot investi într-o companie de stat până la 10% din valoarea acti­velor acestora, faţă de 5% cât era până în prezent.

Citeşte şi: EXCLUSIV| De când vom face numai tranzacții cu cardul. Daniel Dăianu, despre dispariția banilor cash: ”Este o prostie”

Astfel cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, printre care NN Pensii, AZT Viitorul Tău, BCR Pensii, urmează să devină acţionari direcţi ai Hidroelectrica. Până acum acestea aveau deţinere indirectă la cel mai mare producător de energie electrică din România prin prisma investiţiei de aproximativ 30% din Fondul Proprietatea. Fondul – acţionar vânzător în IPO – are 20% din Hidroelectrica.

Pe baza calculelor realizate de sursa citată, care iau în calcul activele de 101 mld. lei, Pilonul II poate investi acum până la 90% din IPO-ul Hidroelectrica (adică 10,1 mld. lei), faţă de 40% înainte de modificare, şi pot ajunge la 18% din capitalul social, faţă de 8%.

Citeşte şi: Afaceriștii români, contracronometru pentru obținerea de fonduri europene. Care sunt noile criterii de eligibilitate și care este calendarul proiectelor | EXCLUSIV

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre