Fondurile de pensii private au avut o creştere de 21% în anul 2020

Politica investiţională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private a fost concentrată pe piaţa locală de capital.
George Russo
18 mart. 2021, 12:53
Fondurile de pensii private au avut o creştere de 21% în anul 2020

Fondurile de pensii au crescut în 2020. La sfârşitul anului trecut, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private, în timp ce ponderea investiţiilor în acţiuni a fost de 22%.

Pilonul II: la sfârşitul anului trecut, valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de 75,14 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 21% comparativ cu finele anului 2019. Numărul participanţilor înregistraţi a fost, la sfârşitul anului trecut, de 7,63 milioane persoane, faţă de 7,46 milioane persoane înregistrate la sfârşitul anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 decembrie 2020, a fost de 191,63 lei/participant. În perioada ianuarie – decembrie 2020, contribuţiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 8,91 miliarde lei, în creştere cu circa 5% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2019.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 5,38% în decembrie 2020, în timp ce la finele anului 2019 aceasta era de 6,34%.

La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a activelor unui participant la Pilonul II era de 9.863 lei, în creştere cu 18,32% comparativ cu decembrie 2019.

În perioada ianuarie – decembrie 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net în valoare de 178 milioane lei către 12.374 participanţi sau beneficiari, scrie Mediafax.

Fondurile de pensii private au investit majoritar în titluri de stat şi acţiuni

La 31 decembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investiţiile în titluri de stat au reprezentat 68%, în creştere cu 6,45 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Pilonul III: valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii facultative a fost de 2,93 miliarde lei, la finalul anului 2020, în creştere cu aproximativ 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi timp, peste 527.000 de participanţi erau înregistraţi în cadrul Pilonului III.

La nivelul sistemului de pensii facultative, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 decembrie 2020, a fost de 160 lei/participant. În perioada ianuarie – decembrie 2020, contribuţiile virate în sistemul de pensii facultative au fost în cuantum de 370 milioane lei, în creştere cu circa 8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2019.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat a fost 8,35% în decembrie 2020. În luna decembrie 2019, aceasta a fost de 5,82%. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative, cu grad de risc mediu, a înregistrat un nivel de 7,55% la finalul lunii decembrie 2020, faţă de 4,77% la sfârşitul anului 2019.

La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor facultative era de 5.549 lei, cu 11% mai mare decât în decembrie 2019, reprezentând totodată 56% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II. În intervalul ianuarie – decembrie 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net în cuantum de aproximativ 77 milioane lei pentru 8.543 participanţi şi beneficiari.

Citeşte şi: Lockdown-urile din timpul pandemiei au provocat pagube de 10 mii de miliarde de euro economiei mondiale

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Engie, anunț important pentru toți clienții. Ce se va întâmpla pe 24 ianuarie
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Dramă în sportul românesc. A murit la 27 de ani
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Verdictul este clar: Din păcate...
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Mark Rutte clarifică: Aderarea Ucrainei la NATO nu depinde de voința Rusiei
MediaFlux
ARME NUCLEARE pentru UCRAINA de la UE! ANUNȚ BOMBĂ venit din NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București