FORMULARUL 200. Luni este ULTIMA zi de depunere a DECLARAŢIEI DE VENITURI pe 2014

FORMULARUL 200. Luni, 26 mai, este ultima zi în care românii pot depune la Fisc, fără riscul de a fi penalizaţi, declaraţia de venituri pe anul trecut. Nedepunerea declaraţiei până la această dată va aduce amenzi de până la 500 de lei.
Filip Stan
24 mai 2015, 16:39
FORMULARUL 200. Luni este ULTIMA zi de depunere a DECLARAŢIEI DE VENITURI pe 2014

FORMULARUL 200. Declaraţia se depune de persoanele fizice care au următoarele categorii de venituri:

Click aici pentru a descărca Formularul 200

‐ venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

‐ venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de
închiriere la sfârşitul anului fiscal;

‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele
decât părțile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăților închise;

‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din operațiuni de vânzare‐cumpărare de
valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate şi supravegheate de Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare.

Nedepunerea formularului până la data de 26 mai se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Citeşte şi FORMULARUL 200. Ce amenzi rişti dacă nu îţi declari veniturile până pe 25 mai

Potrivit prevederilor fiscale, contribuabilii persoane fizice NU trebuie să depună declaraţia de venit, dacă au realizat doar venituri din salarii sau au obţinut venituri asimilate salariilor.

Citeşte şi Românii ar putea primi ONLINE certificatul de atestare fiscală şi adeverinţa de venit

De asemenea, contribuabilii nu depun formularul 200 pentru banii obţinuţi din:

– investiţii, respectiv premii şi venituri din jocuri de noroc;

-pensii;

-activităţi agricole a căror impunere este finală.

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Ce e bine să faci în grădină la final de mai ca să ai o recoltă bogată. Cele mai importante lucrări pe care grădinarii le încep ca să se pregătească de vară
Capital.ro
A căzut cortina! George Simion a recunoscut în al 12-lea ceas: Cu Călin Georgescu mă...
Playtech.ro
Între ciolaniadă și noul Guvern! Ce spune analistul economic Cristian Păun: ”Românii au votat Nicușor Dan plus Ilie Bolojan” EXCLUSIV
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
Șansele lui George Simion la CCR. Anunțul liderului AUR de a contesta alegerile, analizat de experți
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Se taie din salarii. Suma lunară pe care o pot pierde românii în 2025
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ce pretenții are Jennifer Lopez pentru concertul din București: Apă de izvor și mâncare bio, plus o maseuză la discreție
Cancan.ro
BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, George Simion! S-a aflat cine îl manevrează, de fapt, pe liderul AUR: Credeam că e deștept
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
S-a suspendat emisia postului Realitatea Plus. Gigi Becali ceruse închiderea televiziunii
MediaFlux
Lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan. Se caută cea mai bună variantă și un semn de la PSD
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului