Forrest Gump, varianta feminină: Povestea femeii care a GREŞIT TRASEUL, dar a ajuns să câştige altă CURSĂ

O femeie de 34 de ani, care trebuia să participe la o cursă de jumătate de maraton, a greşit traseul, ajungând să alerge tot traseul, adică 42 de kilometri, într-un timp record. Inedit este faptul că ea era singura femeie din competiţie şi nu a realizat greşeala decât atunci când mai avea puţin şi termina cursa.
Alina Costache
28 sept. 2013, 10:32
Forrest Gump, varianta feminină: Povestea femeii care a GREŞIT TRASEUL, dar a ajuns să câştige altă CURSĂ

Meredith Fitzmaurice, o sportivă de 34 de ani, trebuia să alerge doar 21 de kilometri, adică jumătate de maraton, dat fiind că se pregătea pentru altă cursă, însă a ajuns să alerge toată distanţa de 42 kilometri, după ce, la un moment dat a greşit un viraj şi a ajuns pe alt traseu, potrivit NY Daily News.

Citeşte şi Povestea românului care a alergat ŞASE zile în DEŞERT pentru copiii bolnavi VIDEO

Inedit este faptul că ea a realizat greşeala prea târziu, atunci când mai avea puţin şi termina cursa, izbucnind ulterior în lacrimi. În acelaşi timp, tânăra a fost singura femeie participantă. Cu toate astea, ea a teminat-o într-un timp foarte bun, de 3:11:48.

Odată ce am trecut linia de sosire am realizat magnitudinea a ceea ce am făcut. Am început să plâng. Nici nu am realizat că sunt singura femeia care participa la maraton până când oamenii au început să strige la mine şi să bată palma„, a povestit ea.

Citeşte şi Cel mai bătrân maratonist din lume se retrage la vârsta de 101 ani VIDEO

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!