Forumul Judecătorilor: Efectele modificărilor legilor Justiţiei ar putea duce la reducerea numărului magistraţilor cu 25%

Forumul Judecătorilor din România (FJR) avertizează că efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în legile Justiţiei ar putea duce la reducerea corpului magistraţilor cu 25% într-un termen foarte scurt, estimând că în jur de 2.000 de magistraţi, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul, inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Filip Stan
15 feb. 2018, 13:41
Forumul Judecătorilor: Efectele modificărilor legilor Justiţiei ar putea duce la reducerea numărului magistraţilor cu 25%

„Efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în dispoziţiile adoptate în Parlament cu privire la ‘legile justiţiei’, deşi nedeclarate neconstituţionale (fie pentru că nu au fost atacate, fie deoarece obiecţiile de neconstituţionalitate nu au fost cuprinzătoare, iar argumentele au lipsit în mod esenţial) pot fi dezastruoase pentru magistratura din România. Corpul magistraţilor va fi redus în proporţie de cel puţin 25% (pe termen foarte scurt), va fi deprofesionalizat, prin renunţarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat, prin creşterea volumului de activitate, şi va fi putea fi controlat prin şeful Inspecţiei Judiciare şi prin Secţia specială pentru cercetarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PÎCCJ”, se precizează într-un document publicat de FJR şi intitulat „Modificările aduse ‘Legilor Justiţiei’ – Potenţial colaps al magistraturii din România”.

Potrivit sursei citate, în lipsa unor studii de impact minimale, aplicarea noilor dispoziţii legislative va determina blocarea sistemului judiciar, prin deprofesionalizarea (înlăturarea meritocraţiei în privinţa promovărilor) şi reducerea corpului magistraţilor, vulnerabilităţi dublate de o majorare artificială a activităţii.

În document se mai arată că o parte din modificări au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor în acord nu va însemna că îngrijorările Comisiei Europene vor fi înlăturate.

„O parte dintre dispoziţiile promovate în Parlament cu privire la „legile justiţiei” (Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 304/2004 şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 317/2004) au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor viitoare în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, în Parlament, nu va însemna că toate îngrijorările exprimate de Comisia Europeană vor fi înlăturate”, se notează în documentul citat.

Forumul judecătorilor susţine că, deşi neatacate, alte dispoziţii din aceleaşi acte normative, coroborate, sunt extrem de „nocive” pentru independenţa justiţiei, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar.

„Chiar dacă proiectul conţine şi propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale magistraţilor ori ale asociaţiilor profesionale, acestea reprezintă simple corecţii ale sistemului actual, pregătirea neserioasă a unui veritabil ‘experiment judiciar’, în lipsa oricăror studii de impact şi prognoze, putând determina consecinţe foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Spre exemplu, se poate vorbi de deprofesionalizarea şi reducerea corpului magistraţilor, dublate de o majorare artificială a activităţii şi impunerea unor termene procedurale nerealiste, care vor avea ca efect blocarea sistemului judiciar”, se arată în documentul citat.

Sursa menţionată susţine că, în atare condiţii, estimând că în jur de 2.000 de magistraţi, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul (inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin coborârea pragului acordării pensiei de serviciu şi în condiţiile în care cuantumul acesteia depăşeşte deja substanţial indemnizaţiile magistraţilor aflaţi în activitate, iar alţi 2.000 de magistraţi ar urma să facă acelaşi lucru în următorii cinci ani, şi coroborând aceste date cu existenţa a 3 ani în care niciun absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii nu va mai putea deveni judecător sau procuror stagiar, „este limpede că asistăm la o politică de resurse umane dezastruoasă promovată prin noile modificări legislative”.

„De asemenea, nu este cert nici dacă numărul actual de magistraţi care activează la instanţe şi parchete inferioare gradului profesional pe care îl deţin va putea acoperi măcar în proporţie de 10% posturile vacantate de la instanţele corespunzătoare gradului profesional, pentru restul acestor posturi, baza de selecţie fiind micşorată considerabil ca urmare a măririi vechimii în funcţie necesare participării la concursul de promovare. Nici pentru admiterea în magistratură situaţia nu va fi mai stabilă,baza de selecţie fiind redusă şi în prezent”, se mai notează în raport.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Colosul din România care a fost preluat de americani. Devine o adevărată forță pe piața mondială
Capital.ro
Verdict în justiție pentru Cristela Georgescu. Decizia Curții de Apel pentru soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
E cel mai mare gândac din lume. Se vinde cu un preț ireal
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste imagini
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Prima reacție a lui Gabi Bădălău, după ce CANCAN.RO a dezvăluit că se iubește cu Ema Uta: 'Am tot dreptul!'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Anunț pentru toți românii care au făcut credit la bancă. Decizia pe care clienții trebuie să o respecte
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Profesor de religie din Buzău anchetat pentru promovarea Mișcării Legionare în fața elevilor
MediaFlux
Putin îi transmite un mesaj inedit lui Donald Trump în ziua inaugurării
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)