Forumul Judecătorilor arată, într-un comunicat de presă, că prin Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a României a reţinut că Ministerul Public a fost instituit, prin art.131 şi 132 din Constituţia României, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art.133 şi 134 din Legea fundamentală, aceştia sunt numiţi în funcţie, precum judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Curtea Constituţională a statuat că independenţa justiţiei cuprinde două componente, şi anume componenta instituţională (care nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului — componenta individuală.
Judecătorii spun că numeroase documente internaţionale, care proclamă independenţa procurorului ca pe un atribut intrinsec şi indispensabil unui sistem democratic de justiţie, confirmă aceste principii. Spre exemplu, în cazul României, Comisia de la Veneţia a statuat, prin Avizul nr. 731/2013 cu privire la proiectul de lege vizând iniţiativa de revizuire a Constituţiei României, par. 184, 185, că „există pe plan european o tendinţă a întăririi independenţei Ministerului Public, mai degrabă decât a subordonării sau ataşării sale puterii executive”. Comisia de la Veneţia notează, deopotrivă, „că în puţinele state în care Ministerul Public este subordonat puterii executive, aceasta din urmă este extrem de diligentă în a se abţine de la orice ingerinţă în activitatea procurorului, întrucât simpla aparenţă a existenţei unei intervenţii este identic dăunătoare uneia efective. Comisia de la Veneţia a reamintit importanţa unei reglementări unitare şi coerente a statutului procurorului, însoţită de garanţii clare, solide şi eficiente ale independenţei sale, invitând autorităţile române să revizuiască normele incidente în sensul statuat, sub aspectul acoperirii lacunelor în materia coerenţei şi garanţiilor bunei funcţionări a Ministerului Public”.
Opinia concordantă CDL-AD (2015)039 a Comisiei de la Veneţia, Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni şi OSCE, emisă cu privire la proiectele de modificare a legii Ministerului Public din Georgia, statuează, în par. 16, că „există standarde detaliate şi recomandări în privinţa independenţei procurorului, astfel: Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei solicită statelor membre să confere procurorilor siguranţa desfăşurării activităţii, liber de orice ingerinţă nejustificată.”
În cadrul Opiniei CDL (1995)073rev., exprimată cu privire la principiile fundamentale ale Constituţiei ungare (capitolul 11, par. 16), Comisia de la Veneţia a statuat că „principiul fundamental ce ar trebui să guverneze Ministerul Public într-un anumit stat este completa sa independenţă, niciun alt considerent nefiind la fel de important. Doar în condiţiile în care această independenţă este garantată şi protejată de lege, publicul va avea încredere în sistem, element esenţial al unei societăţi sănătoase”.
Conform art. 20 din Convenţia penală cu privire la corupţie, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea
nr.27/2002, „fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru ca persoane sau entităţi să fie specializate în lupta împotriva corupţiei. Ele vor dispune de independenţa necesară în cadrul principiilor fundamentale ale sistemului juridic al părţii, pentru a-şi putea exercita funcţiile în mod eficace şi libere de orice presiune ilicită. În egală măsură, art. 6 pct.2 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr.365/2004, defineşte noţiunea de „agent public” în cuprinsul art.2 lit.a): „Fiecare stat parte acordă organismului sau organismelor menţionate (n.n., parchetului) independenţa necesară, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, pentru a permite exercitarea eficientă a funcţiilor lor la adăpost de orice influenţă nedorită.”
„Nu în ultimul rând, reamintim opiniei publice că nu poate fi concepută o independenţă reală a judecătorului fără garanţia unei independenţe simetrice atribuită procurorului, de natură a păstra nealterate premisele aplicării legii la o stare de fapt asupra căreia cel dintâi este chemat să se pronunţe şi care este necesar a nu fi viciată apriori printr-o ingerinţă nejustificată şi neconformă cu standardele internaţionale în materie, exemplificate mai sus”, mai arată „Forumul Judecătorilor din România”.
Peste 700 de procurori, peste 200 de judecători şi 130 de auditori de justiţie au semnat „Declaraţia de Independenţă”, adoptată joi, după decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce din funcţie pe şefa DNA. În document, magistraţii spun că „ministrul Justiţiei nu are şi nu va avea nicio implicare şi niciun rol în activitatea profesională”, acest lucru fiind în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi vorbesc despre „riscul de a se aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”, cerând respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar. „Independenţa şi imparţialitatea magistratului procuror nu sunt beneficii personale ale acestuia, ci garanţii necesare pentru îndeplinirea funcţiei”, spun procurorii.