Ursulețu este un apropiat al fostului premier Sorin Grindeanu, demisionând din funcția de purtător de cuvânt al PSD Timiș în plin scandal privind demiterea lui Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului prin moțiune de cenzură.
„9 ani și 11 luni. Fix! Atât a durat experiența mea în PSD. De azi, drumurile noastre se despart, dar rămân cu multe amintiri. Unele plăcute, altele dureroase. Am întâlnit oameni absolut senzaționali, cu care voi rămâne prieten pentru totdeauna, cu alții probabil că nu. Viața ne duce pe alte drumuri, iar eu am ales să fiu parte activă a unui proiect nou, unul în care cred și în care se regăsesc oameni pentru care am muncit mult și cu drag. Ne vedem la Pro! Nu Pro TV!”, scrie pe Facebook Lucian Ursulețu.