Fost şef de poliţie, închisoare pentru mită sexuală

Fostul şef al Poliţiei de Frontieră Siret a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru mită sub formă de favoruri sexuale de la o contrabandistă de ţigări.
Filip Stan
09 oct. 2017, 07:49
Fost şef de poliţie, închisoare pentru mită sexuală

Comisarul şef Nelu Fediuc, fostul şef al Poliţiei de Frontieră Siret, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. El este acuzat că în cursului anului 2008 a primit bani şi favoruri sexuale de la o contrabandistă din Republica Moldova căreia îi permitea să aducă ţigări de contrabandă din Ucraina.

Judecătorii suceveni au dispus confiscarea de la inculpatul Nelu Fediuc suma de 7.300 de dolari, a sumei de 900 de lei, indisponibilizarea şi aplicarea sechestrului asigurator asupra unui număr de 37 de sticle cu băuturi alcoolice ridicate la percheziţia domiciliară făcută la Fediuc. Acesta trebuie să achite suma de 6.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Potrivit adevarul.ro, decizia magistraţilor suceveni nu este definitivă.

La mijlocul lunii iulie 2014, Tribunalul Suceava a acceptat propunerea DNA Suceava de arestare preventivă pentru 30 de zile a comisarului şef Nelu Fediuc. Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că în acest caz există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2008 – 2012, Nelu Fediuc, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a asigurat protecţie în Vama Siret pentru mai multe persoane care tranzitau ţigări prin punctul vamal, peste plafonul legal admis de lege, şi cu sustragerea de la plata taxelor vamale.

Pentru a beneficia de această „protecţie”, persoanele respective trebuiau să achite câte o taxă lunară care a fost stabilită iniţial la suma de 200 de dolari, după care a fost mărită până la 500 – 1.000 euro, la cererea expresă a lui Nelu Fediuc. În schimbul aceleiaşi „protecţii”, în intervalul februarie – august 2008, Nelu Fediuc a beneficiat şi de favoruri sexuale din partea unei martore denunţătoare.

Femeia a fost oprită în trafic de un echipaj format dintr-un agent de poliţie de frontieră şi din comisarul-şef Nelu Fediuc. În maşină au fost descoperite zece cartuşe de ţigări de contrabandă. Femeia a negociat cu Fediuc şi a reuşit să scape fără nicio sancţiune, cu promisiunea că va fi recunoscătoare. Peste doar câteva zile, femeia a fost din nou oprită în trafic de „Tata Fedea”, având în maşină 20 de cartuşe de ţigări.

„A vrut să mă sancţioneze, dar eu m-am plâns că nu am bani, că am o situaţie familială dificilă. Am vrut să-i dau 50 de lei, dar i-a refuzat. Mi-a cerut în schimb să ne întâlnim peste câteva zile în Siret şi să întreţinem relaţii sexuale. Mi-a cerut mai mulţi bani pe lună şi, când aveam relaţii sexual, mă umilea. Asta m-a făcut să renunţ la traficul cu ţigări pentru că nu mai suportam”, le-a povestit femeia procurorilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai, de fapt, pentru un credit de nevoi personale de 5.000 de euro. Câți bani dai înapoi preț de 5 ani și cât e rata lunară. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cinci mâncăruri imposibil de făcut. Și cei mai experimentați chefi le ratează
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât