Fost şef serviciu din Primăria Bucureşti, trimis în judecată pentru restituirea nelegală a unei teren

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe avocatul Baroului Bucureşti Andrei-George Creci, la data faptelor şef serviciu în Primăria Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de peste 3,3 milioane de euro.
Ionela Marcu
26 sept. 2014, 09:54
Fost şef serviciu din Primăria Bucureşti, trimis în judecată pentru restituirea nelegală a unei teren

Acesta a propus restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 15.209,87 mp, cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia restituirilor imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 1945-1989, potrivit unui comunicat DNA.

Alături de fostul şef serviciu din PMB, procurorii au mai trimis în judecată pe foşti funcţionari ai primăriei – Cecilia Manolescu, Florica Luminiţa Haida Mihuţu, Ana Sandu, Mihaela-Victoria Diacon, Diana-Marcela Mitroi şi Bogdan Şoşoacă – în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, informează Agerpres.

De asemenea, a mai fost trimis în judecată şi Gheorghe Constantinescu, sub acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2004 – aprilie 2005, cei şapte funcţionari, membri în comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, determinaţi de către Gheorghe Constantinescu, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, au propus restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 15.209,87 mp şi măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 19.790,13 mp, ce reprezintă diferenţa până la 3,5 hectare.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia restituirilor imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 1945-1989, fără a ţine seama că actele de notificare depuse de inculpatul Gheorghe Constantinescu nu cuprind motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură, indicarea datelor despre imobil, momentul deposedării abuzive a proprietarului, modul de preluare a imobilului, actul normativ în baza căruia s-a dispus preluarea imobilului de către stat, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul deposedării abuzive”, se mai arată în comunicat.

Această propunere a constituit fundamentul restituirii în natură a terenului respectiv situat în Bucureşti, sector 1, din domeniul privat al Capitalei în proprietatea a patru persoane – ale căror drepturi fuseseră cesionate către Gheorghe Constantinescu -, fapt ce a condus la producerea unui prejudiciu în valoare de 3.303.301 euro.

Procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de cei şapte foşti funcţionari, până la concurenţa sumei de 3.303.301 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii şi preventive dispuse în cauză.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH