Fost vicepreşedinte CJ Constanţa, găsit incompatibil de ANI din cauza soţiei sale

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Cristinel Dragomir şi fost consilier judeţean, a fost incompatibil în perioada 2012-2016 deoarece în acea perioadă a fost încheiat un contract de prestări servicii între Spitalul Judeţean, instituţie aflată în subordinea CJ, şi o firmă în cadrul căreia soţia sa era asociat.
Alina Costache
06 feb. 2019, 12:35
Fost vicepreşedinte CJ Constanţa, găsit incompatibil de ANI din cauza soţiei sale

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că Dragomir Nicolae Cristinel, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi fost vonsilier judeţean, actualmente funcţionar public în cadrul Primăriei Constanţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în exercitarea mandatului 2012 – 2016 a fost încheiat un contract de prestări servicii în valoare de aproximativ 219.000 lei, între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, şi o societate comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat”, a transmis ANI printr-un comunicat.

Sursa citată menţionează că astfel Cristinel Dragomir a încălcat astfel dispoziţiile articolului 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. Prevederile acestui alineat se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.”

Cristinel Dragomir a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. El a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, a precizat ANI.

De asemenea, pe data de 5 noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Cristinel Dragomir întrucât în perioada 23 iunie 2008 – 15 ianuarie 2010, a deţinut simultan funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi calitatea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.

Cristinel Dragomir a fost consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa între 2008-2012 şi între 2012 şi 2016.

Între 2014 şi 2016 a exercitat şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean în perioadele în care preşedintele în funcţie de atunci, Nicuşor Constantinescu, se afla în arest preventiv sau avea interdicţie din partea instanţei să îşi exercite funcţia.

Cristinel Dragomir a fost ales consilier judeţean şi în 2016, tot din partea PSD, dar a demisionat după un an.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât