La intrarea în sediul DNA, Marcel Nicolaescu a declarat că a fost chemat în calitate de martor.
Doi şefi de la Direcţia Juridic din Primăria Municipiului Bucureşti au fost puşi sub acuzare joi de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, în legătură cu restituirea unui teren din Capitală cu o valoare de trei milioane euro.
Andrei George Creci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Juridic, Contencios şi Legislaţie – Serviciul instanţe civile şi contencios administrativ şi membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave iar Catia Viviana Fălan, şef serviciu la Direcţia Juridic, este acuzată de favorizarea infractorului.