Fost viceprimar, arestat pentru tentativă de omor după un scandal cu mai mulţi motociclişti

Fostul viceprimar al comunei constănţene Tuzla Marian Sărăcilă, fiul şi finul său au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru tentativă la omor calificat, după ce, la sfârşitul lunii septembrie, au fost implicaţi într-o bătaie în trafic cu mai mulţi motociclişti, un bărbat ajungând la spital.
Romania TV
09 oct. 2012, 15:54
Fost viceprimar, arestat pentru tentativă de omor după un scandal cu mai mulţi motociclişti

Conflictul a avut loc în 30 septembrie, pe DN 39, la ieşirea din comuna Tuzla, în dreptul Aerodromului, pe sensul de mers spre Mangalia, în urma unei şicanări în trafic în care au fost implicaţi Marian Sărăcilă, aflat la volanul unui autoturism de teren, şi patru motociclişti.

Ulterior, Sărăcilă a efectuat intenţionat manevre periculoase în apropierea unuia dintre motociclişti, obligându-l să vireze brusc spre dreapta şi să frâneze pentru a evita coliziunea, motociclistul dezechilibrându-se şi căzând într-un şanţ. Apoi, fostul viceprimar a coborât din autoturism şi l-a îmbrâncit pe motociclistul care încerca să se ridice, însă acesta a ripostat, astfel că au început să se lovească.

Astfel, Sărăcilă şi-a chemat ajutoare, în zonă ajungând două autoturisme de lux, din care au coborât, înarmaţi cu bâte şi răngi, fiul său, Dorin Sărăcilă, finul, Bogdan Slovinschi, şi Gheorghe Peneoaşu, care i-au lovit pe motociclişti.

În urma altercaţiei, unul dintre motociclişti, un bărbat de 37 de ani, din 2 Mai, judeţul Constanţa, a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia. De asemenea, cei patru au agresat şi alţi participanţi la trafic.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început urmărirea penală împotriva celor patru persoane pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi de tentativă la omor calificat.

Marian şi Dorin Sărăcilă şi Bogdan Slovinschi au fost reţinuţi după audieri, în timp ce Gheorghe Peneoaşu s-a sustras de la cercetări. Cei trei au fost prezentaţi, marţi, la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile, aceasta fiind admisă de instanţă. De asemenea, Gheorghe Peneoaşu a fost arestat în lipsă. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putFostul viceprimarând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Vestea anului pentru pensionari. Instanșa a decis: Cine va primi mai mulți bani
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Controversa camionetelor Tesla Cybertruck: Posibile conflicte de interese pentru Elon Musk în achiziția vehiculelor blindate
MediaFlux
Curtea Supremă, decizie obligatorie privind pensiile! Diferențele între sumele stabilite de casele de pensii și cele cuvenite se recuperează
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă