Fostă directoare în Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, condamnată la 5 ani închisoare pentru mită

Fostul director economic al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), Oana Mihaela Alexandrescu-Duca, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzată că a primit o mită de 1,5 milioane de lei de la reprezentanţii a două firme de prestări servicii.
Romania TV
19 iun. 2019, 13:55
Fostă directoare în Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, condamnată la 5 ani închisoare pentru mită

Instanţa a mai dispus confiscarea specială a sumei de bani obţinute cu titlu de mită de aceasta, respectiv 1.509.611 lei. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Oana Mihaela Alexandrescu-Duca mai este judecată într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, alături de Dan Romulus Şerban, fost preşedinte al CoNAS, şi fostul director juridic Aracsia Magdalena Benţia în legătură cu acordarea nelegală a unor contracte de prestări servicii, prejudiciul în acest caz fiind de peste 13 milioane lei.

Potrivit DNA, în perioada 2 decembrie 2010 – 5 august 2011, Dan Romulus Şerban, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca şi Aracsia Magdalena Benţia, cu încălcarea prevederilor legale şi în unele cazuri la preţuri supraevaluate, au încheiat cu trei societăţi comerciale două contracte de prestări servicii, un act adiţional şi un acord cadru, care priveau achiziţia unor servicii de arhivare electronică a documentelor, caz în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 1.256.186 lei; precum şi a unor servicii de organizare şi gestionare a voiajelor, servicii conexe şi anexe de turism şi consultanţă juridică pentru angajaţii CoNAS şi pentru membrii unui grup ţintă (10 grupe a 25 de participanţi) dintr-un proiect ce trebuia finanţat din fonduri nerambursabile (respins de AM PODCA), situaţie în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale în sumă totală de 598.890 lei, aferentă serviciilor juridice neprestate.

De asemenea, un alt contract se referea la servicii de consultanţă şi formare profesională a adulţilor pentru implementarea procedurilor şi metodologiei de acreditare a spitalelor, concretizate în vizite de bune practici în Andaluzia, Australia, Columbia, Brazilia şi Argentina, ceea ce a avut drept consecinţă autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 4.937.871 lei.

Conform DNA, în acelaşi context, în perioada 2010 – 2012, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a pretins de la doi dintre reprezentanţii firmelor prestatoare de servicii suma de 100.000 euro şi procentajele de 20% din valoarea de 5.127.965 lei a unuia dintre contracte, respectiv 6% din valoarea de 1.012.000 lei a actului adiţional încheiat în cadrul aceluiaşi contract.

Din sumele pretinse, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a primit în mai multe tranşe sumele de 100.000 euro şi 1.080.000 lei.

 

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Digi RCS-RDS a făcut anunțul care va bucura mulți abonați Orange și Vodafone. Singura condiție să primești 1000 de lei
Capital.ro
Călin Georgescu a renunțat! A anunțat el însuși decizia-șoc: Decât suferință...
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
O jucătoare de tenis, numită „pramatie” de comentator după ce le-a arătat fundul spectatorilor la Australian Open
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Cele mai periculoase zboruri. Sunt coșmar pentru pasageri
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață
Cancan.ro
După Ingrid Baciu, România mai pierde încă un astrolog. A murit după o luptă grea cu cancerul
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu este terminat! Lovitură finală de la DIICOT și ANAF
StirileBZI
Cât sunt taxele pentru serviciile medicale în 2025: Cât dau cei care nu au un loc de muncă sau care lucrează în străinătate
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Nicușor Dan își pregătește campania prezidențială cu un buget estimat de 2-3 milioane euro
MediaFlux
AMENZI de 27.000 de lei pentru români! Ce documente se depun pentru a scăpa de contravenție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Umbra lui Elon Musk deasupra democrației europene: ”susține extrema dreaptă în toată Europa” – afirmă Olaf Scholz