Fostul atacant al Universității Craiova a explicat, într-o postare pe rețelele de socializare, că decizia de a se retrage nu a fost deloc una ușoară, dar că nu a vrut să mai continue când a realizat că nu va putea atinge nivelul dorit de performanță.
”A fost o decizie grea de luat pentru mine, întrucât până și în momentul de față încă mă lupt să o ‘accept’. Am considerat că dacă nu pot face un lucru la nivelul care trebuie și la care am fost cândva, să pot da 100% din tot ce am, să nu îl mai fac deloc.
Am decis în urmă a trei operații la genunchi urmate de o recuperare de doi ani și jumătate să renunț deoarece nu mă mai puteam ridica la performanța din trecut.
Ca răspuns al tuturor articolelor publicate în ultimul timp despre mine referitor la situația mea din prezent și unde mă situez în momentul de față cu fotbalul, vreau să specific că nu am ales să renunț din comoditate sau din dorința de a alege calea ușoară, întrucât acestea nu sunt lucruri care mă definesc”, a precizat Raoul Baicu.
În prezent, Raoul Baicu și-a deschis o afacere, o spălătorie de ultimă generație pentru mașini, denumită RainBow Car Wash. Iar pasiunea pentru bolizii de lux continuă să-i ocupe o bună parte din timp, el fiind posesorul unei adevărate „bijuterii”, un Ferarri Portofino de 200.000 de euro.
Raoul Baicu n-a apucat să joace decât 13 meciuri în doi ani în tricoul Universității, pentru care a debutat în mandatul lui Mangia, potrivit Gsp. Un bilanț foarte modest, care l-a îndepărtat de Craiova. A ajuns ulterior la Astra, punctul final al unei cariere sfârșite înainte de a începe cu adevărat.