Foşti consilieri ai lui Ponta, Iliescu şi Andronescu, pe lista candidaţilor PSD Bucureşti la Cameră

Gabriela Podaşcă, în vârstă de 28 de ani, absolventă a SNSPA, fostă consilieră a lui Victor Ponta în perioada mandatului de ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul PSD-PDL, este unul dintre candidaţii propuşi de PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.
Romania TV
12 oct. 2012, 10:11
Foşti consilieri ai lui Ponta, Iliescu şi Andronescu, pe lista candidaţilor PSD Bucureşti la Cameră

Gabriela Podaşcă a mai fost, pentru o scurtă perioadă, şefa Biroului de presă al PSD, imediat ce Ponta a preluat conducerea partidului, în februarie 2010. Dacă va candida din partea USL şi va reuşi să obţină la alegerile din decembrie un mandat de deputat, Podaşcă ar urma să fie unul dintre cei mai tineri parlamentari.

De asemenea, în lista candidaţilor aprobată joi seară de PSD Bucureşti, apare şi Ionuţ Vulpescu, fost consilier la Cotroceni în ultimul mandat de şef al statului al lui Ion Iliescu. Ulterior, Vulpescu a menţinut o relaţie apropiată cu fostul preşedinte, iar recent premierul Victor Ponta l-a numit în conducerea ICR.

Şi Gabriel Ispas, fost consilier al ministrului Ecaterina Andronescu în Guvernul PSD-PDL, figurează între candidaţii propuşi de PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.

Consiliul PSD Bucureşti a aprobat, joi seară, cu majoritate de voturi, înregistrându-se o abţinere, o listă cu 26 de nume, în ordine alfabetică, reprezentând propunerile de candidaţi la parlamentare, urmând ca, prin negociere cu conducerea centrală a partidului, să se stabilească cei 18 candidaţi finali.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Panică în România, după întocmirea bugetului de război. Precizările Guvernului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, doar că există unele „nuanțe”. Putin spune că le va discuta cu Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Politicieni creați în eprubetă: șefa POT vrea să ”instaureze” turul doi