Foşti prefecţi de Călăraşi, audiaţia la comisia Nana

Comisia Nana i-a audiat luni pe doi foşti prefecţi ai judeţului Călăraşi, Jenel Şerban şi Lilian Onescu, aceştia afirmând că nu au fost nereguli în privinţa retrocedărilor de terenuri în comuna Nana în perioada în care au fost în funcţie.
Romania TV
20 ian. 2014, 16:39
Foşti prefecţi de Călăraşi, audiaţia la comisia Nana

„Comisia mi-a adresat câteva întrebări cu privire la drepturile cetăţenilor care au făcut obiectul tranzacţiilor cu terenurile din Nana. Toate drepturile de proprietate au fost ale cetăţenilor din comuna respectivă, li s-au reconstituit drepturile prin paşii prevăzuţi de lege pentru punerea în posesie. Nu au fost niciun fel de probleme cu privire la retrocedări, eu ca prefect mi-am pus semnătura doar pe titlul de proprietate când se închide actul efectiv de punere în posesie. Retrocedările terenurilor care fac subiectul comisiei au fost făcute pe perioada cât am fost eu prefect, adică în 2006 şi 2007, nu a fost niciun fel de problemă”, a declarat Jenel Şerban după audierea sa la Comisia Nana.

El a adăugat că este posibil ca unii dintre locuitorii din Nana să fi primit terenuri în localităţi limitrofe, inclusiv la Fundulea, dacă în Nana nu a fost teren suficient, acest lucru fiind perfect legal.

Celălalt fost prefect audiat de membrii comisiei, Lilian Onescu, a afirmat că a ocupat funcţia de prefect timp de cinci luni şi nu a semnat titluri de proprietate fără să le verifice.

„Când am plecat am lăsat pe masa prefectului care m-a urmat în funcţie aproximativ 230 de titluri de proprietate, nu am avut o afinitate vizavi de fondul funciar, de a semna aceste titluri ca primarul, adică fără să le verific şi să ştiu despre ce este vorba. Ca o sinteză vă pot spune că dorm seara liniştit, nu am de ce să-mi fie teamă, de aceea am venit aici şi voi veni de fiecare dată când voi fi solicitat. În perioada cât am fost prefect nu ştiu să fi fost nereguli în privinţa fondului funciar”, a mai spus Onescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI