„Ne chinuim să trăim, că aşa e viaţa la Bălan”, spune un fost miner din Bălan.
După închiderea minei, în 2006, cei mai norocoşi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă în străinătate. Ceilalţi trăiesc de pe o zi pe alta. Vara muncesc prin ţară, la negru, iarna scormonesc după fier vechi prin galeriile şi ruinele minei închise.
„Poate sla o săptămână să adun 50-60 de lei. Dacă îi adun. Sunt zile în care nu scoatem nimic”, mai spune fostul miner.
Inclusiv autorităţile recunosc că în Bălan nu există alternative în ceea ce priveşte locurile de muncă. Primarul susţine că nu are nici bani pentru ajutoare sociale, deoarece statul şi-a luat mâna de pe mineri.
„Dezangajarea statului după închiderea minei ne-a obligat să supraviețuim așa cum putem. Oamenii s-au întors la activitățile rudimentare, trăiesc din fructele de pădure, mai nou din furtul de fier vechi, din munca asta primitivă. Ne-am întors în epoca medievală sau primitivă”, a declarat Mihai Mereş, primarul din Bălan.
Recent, Guvernul a alocat opt milioane de lei pentru ecologizarea minei. În loc ca autorităţile să-i folosească pe vechii mineri pentru lucrările de închidere, au adus alţi muncitori.
„Oamenii noștri sunt nevoiți să sape, în condiții inumane, după fier vechi, în timp ce firmele care fac închiderea minei angajează și aduc oameni din alte părți”, a spus Robert Kovacs, repzentant al ONG Bălan.
Aşa că foştilor mineri nu le-a mai rămas decât să-şi câştige pâinea din fierul vechi. Dar şi acesta se va epuiza la un moment dat, iar atunci nu va mai exista nicio alternativă.