Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a înaintat Biroului Permanent un memorandum intern în care înştiinţează conducerea Camerei asupra faptului că Gheorghe Iancu va ocupa funcţia de şef al Departamentului Legislativ, post temporar vacant ca urmare a suspendării din funcţie a titularului de post, Nicolae Vasilescu, informează Mediafax.
Postul este ocupat de Gheorghe Iancu începând cu 18 iulie 2012 pe durata suspendării raporturilor de serviciu ale titularului de post. De asemenea, în memorandum se precizează că fostul Avocat al Poporului este consilier parlamentar în cabinetul secretarului general al Camerei Deputaţilor, fiind ataşat şi un CV al acestuia.