Fostul deputat PMP Florin Aurelian Popescu, la un pas de a fi eliberat din închisoare. DNA contestă decizia

Fost deputat PDL și apoi PMP, Florin Aurelian Popescu, supranumit ”deputatul puișor” pentru dosarul în care a fost condamnat, în martie 2016, la 2 ani de închisoare cu executare, va fi eliberat, potrivit Judecătoriei Ploiești. Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea lui Florin Popescu.
Romania TV
16 mai 2017, 17:14
Fostul deputat PMP Florin Aurelian Popescu, la un pas de a fi eliberat din închisoare. DNA contestă decizia

„În baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 5 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind condamnatul POPESCU FLORIN AURELIAN, din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 77/2017 a Tribunalului Prahova , M.E.P.I. nr. 96/2017.

Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2017.”, se arată în minuta ședinței de judecată.

În martie 2016, fostul deputat Florin Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru că, în campania electorală din 2012, a cerut şi a primit de la o firmă peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a împărţit alegătorilor din colegiul său.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Florin Popescu, în 27 iunie 2014, acuzându-l că, în 2012, folosindu-se de funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa şi vicepreşedinte al partidului, l-a determinat pe omul de afaceri Rami Ghaziri, denunţător în cauză, să-i dea 60.992,2 kilograme de pui grill, în valoare de 485.500 lei.

Ulterior, Florin Popescu a distribuit puii alegătorilor din judeţul Dâmboviţa, în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012. În acea perioadă, Popescu a candidat pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Florin Popescu a fost ales deputat din partea PDL, părăsind ulterior partidul pentru a se alătura PMP, pe vremea când formaţiunea era condusă de Elena Udrea. În urma trimiterii sale în judecată, în 2014, Popescu a demisionat din PMP şi a rămas deputat independent, ulterior demisionând din Parlament înainte de încheierea mandatului.

viewscnt

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari