Conform sentinţei Tribunalului Gorj, Mugurel Surupăceanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi şase ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Mugurel Surupăceanu a declarat că va ataca decizia la Curtea de Apel Craiova. „Este doar prima instanţă, mai există două căi de atac. Cred că este o răzbunare, mai ales că am fost singurul politician care a câştigat un proces împotriva lui Traian Băsescu şi în acelaşi timp am avut curajul să spun nişte adevăruri. În mod cert voi face apel şi sper că se va îndrepta această eroare juridică”, a spus Mugurel Surupăceanu, pentru Agerpres.
În acelaşi dosar, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a primit şase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, iar reprezentantul firmei lui Mugurel Surupăceanu, Sorin Buşan, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.
Ceilalţi doi inculpaţi în dosarul „Buldotancul”, Vasile Ioan Viorel şi Silvică Boiangiu, foşti directori ai Complexului Energetic Turceni, au fost condamnaţi la patru ani închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 6 ani. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată. Dosarul în care au fost condamnaţi aceştia a plecat de la faptul că firma lui Mugurel Surupăceanu a achiziţionat un buldotanc defect din străinătate, pe care l-a vândut la un preţ supraevaluat Complexului Energetic Turceni, creându-se acestuia un prejudiciu de peste 800.000 de lei.