Fostul episcop al Huşilor, reţinut pentru viol

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă, a fost reținut pentru viol asupra unor elevi de seminar. Patriarhia Română a precizat că dacă justiția îl va condamna pe Onilă, Sfântul Sinod va decide caterisirea fostului episcop.
Romania TV
21 mai 2020, 14:19
Fostul episcop al Huşilor, reţinut pentru viol

„La data de 21.05. 2020 s-a dispus prin ordonanță reținerea suspectului Onilă Cornel, fost episcop de Huşi, pentru săvârşirea unor infracţiuni la viaţa sexuală”, a declarat Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Fostul ierarh este cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce în anul 2017 în spaţiul public au apărut unele înregistrări în care se vede cum acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 17 ani, care la momentul respectiv ar fi fost elev al seminarului teologic ‘Ioan Gură de Aur’ din Huşi.

Patriarhia Română a precizat că dacă justiția îl va condamna pe Onilă, Sfântul Sinod va decide caterisirea fostului episcop.

„Biserica, prin Sfântul Sinod, a tranșat cazul fostului episcop de Huși în iulie 2017, conform datelor existente atunci, retrăgându-i toate atribuțiile și funcția de episcop. Cazul său a fost preluat de autoritățile judiciare care au continuat o lungă și complexă anchetă.

În noul context al reținerii, așteptăm derularea finală a procesului. La sfârșitul acestuia, după epuizarea tuturor acțiunilor judecătorești și pronunțarea finală a instanței, în cazul în care aceasta va hotărî condamnarea penală definitivă, Sfântul Sinod va putea lua, la rândul său, decizia irevocabilă a caterisirii.”, a precizat Vasile Bănescu, potrivit stiripesurse.ro.

La audieri se afla și Sebastian Jitaru, care este acuzat de fapte similare.

În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au solicitat redeschiderea dosarului în care fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost cercetat pentru act sexual cu minori.

Dosarul a fost iniţial deschis după declanşarea scandalului în care au fost implicaţi fostul episcop şi alţi trei preoţi, care l-au şantajat pe Onilă, ameninţându-l că fac public un film în care acesta apărea în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar. Aceştia au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare.

Fostul arhimandrit Cristian Jitaru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, interzicându-i-se pentru cinci ani dreptul de a fi ales şi dreptul de a exercita funcţia de preot.

Gheoghe Damian, fost preot de caritate la Spitalul Judeţean de urgenţă Vaslui. a primit trei ani de închisoare cu executare, precum şi interzicerea unor drepturi, inclusiv a celui de a fi preot, pe o perioadă de cinci ani.

Preotul paroh al Parohiei Văleni, Răzvan Bumbu, a primit şi el o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru cinci ani.

Corneliu Onilă a fost episcop de Huşi până în august 2017.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'