Tragedie în fotbal. Gerd Muller, considerat o legendă a fotbalului german, a murit. Fostul sportiv suferea de boala Alzheimer.
„Lumea FC Bayern a încremenit astăzi. Clubul şi toţi fanii săi îl plâng pe Gerd Muller, care a încetat din viaţă duminică dimineaţa, la vârsta de 75 de ani”, se arată pe site-ul clubului Bayern Munchen.
„Vestea morţii lui Gerd Muller ne întristează profund pe noi toţi. El este una dintre cele mai mari legende din istoria FC Bayern, reuşitele sale sunt de neegalat şi el va fi mereu parte a istoriei măreţe a FC Bayern şi a fotbalului german. Gerd va fi mereu în inimile noastre”, a declarat fostul fotbalist Oliver Kahn, conform News.ro.
Gerd Muller a făcut istorie cu Bayern şi cu naţionala Germaniei. El a înscris 566 de goluri în 607 meciuri pentru Bayern Munchen şi este deţinătorul recordului de goluri marcate în Bundesliga – 365. La echipa naţională, Muller a înscris 68 de goluri în 62 de meciuri, potrivit sursei citate.
A obţinut 14 trofee cu Bayern, între care şi patru la competiţii continentale, precum şi Cupa Mondială (1974) şi Campionatul European (1972) cu Germania.
Citeşte şi: RAPID – FCSB LIVE VIDEO ONLINE STREAMING DIGI SPORT. Derby cu casa închisă în Liga 1