Toni Greblă, prima reacţie după achitare: Judecătorii dovedesc că judecă după probe şi nu după ţinte stabilite de SRI şi DNA VIDEO

Instanţa supremă a decis, vineri, achitarea fostului judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional. Decizia magistraţilor nu este definitivă.
Romania TV
11 mai 2018, 11:03
Toni Greblă, prima reacţie după achitare: Judecătorii dovedesc că judecă după probe şi nu după ţinte stabilite de SRI şi DNA VIDEO

Fostul judecător Toni Greblă a declarat vineri, după ce a aflat sentinţa de achitare în primă instanţă în dosarul în care au fost făcute percheziţii la fermele de struţi, că decizia arată că magistraţii au judecat după probe, nu după faptul că a fost stabilită o ţintă în persoana sa.

„Soluţia era, după părerea mea, cea firească, iar judecătorii dovedesc tot mai mult că judecă după probele de la dosar, după faptele comise de oameni şi nu după ţinte stabilite pe traseul SRI- DNA. După o activitatea de 35 de ani am fost nevoit să întrerup orice activitate pentru că mi-au spus să nu iau legătura cu nimeni”, a declarat Toni Greblă, la Antena 3.

Întrebat dacă a fost ţintă din cauza legilor Big Brother pe care urma să se pronunţe CCR, Greblă a afirmat: „Coldea şi alţii de la SRI împreună cu DNA au simţit că legile Big Brother le erau foarte utile pentru a face execuţii sumare şi au fost supăraţi pe acest lucru. Efortul de investiţie în aparatură şi programe adecvate era de peste 200 mil de dolari, atfel încât să dea un exemplu CCR şi exemplul l-au dat prin mine”.

Fostul magistrat CCR a mai spus că cel mai mult l-a deranjat faptul că a fost plimbat în cătuşe şi că întreg dosarul i-a afectat familia.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, vineri, să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

Citeşte şi: Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat

Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa de struţi, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, ca să obţină pentru el şi pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La vremea respectivă, fostul judecător CCR a fost reţinut de DNA pentru o perioadă de 24 de ore.

Greblă a explicat atunci că procurorii i-au imputat faptul că, în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struţi. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituţii ale statului.

DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, cetăţeanul moldvean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE. 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Dreptul moștenitorilor prea puțin cunoscut. Ce pot face la notar pentru a ușura procesul
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Se închide un mare post de radio. Războiul dintre doi moguli
Ego.ro
Ce s-a ales de Columbeanu... Colegii din azil nu joacă table cu el pentru că... EXCLUSIV
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
O româncă a dispărut fără urmă, în Italia! Familia o caută cu disperare pe Alina, după ce a plecat de acasă fără telefon și acte
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
4 zile libere de la stat pentru această categorie de angajați. Când se bucură românii de încă o minivacanță
MediaFlux
Un nou candidat la alegerile prezidențiale! A confirmat intrarea în cursă astăzi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti