Fostul lider al ETA Josu Ternera, arestat în Franţa

Unul dintre cei mai influenţi lideri ai organizaţiei separatiste basce ETA, dizolvată în 2018, a fost arestat joi în Franţa după mai bine de 15 ani de fugă, au anunţat autorităţile spaniole, relatează AFP.
Filip Stan
16 mai 2019, 10:05
Fostul lider al ETA Josu Ternera, arestat în Franţa

Mai cunoscut sub numele de Josu Ternera, acest fost număr unu al organizaţiei, în prezent dizolvată după patru decenii de violenţe, a fost pe rând sursa de inspiraţie a unei strategii de atentate sângeroase, iar apoi promotorul unor negocieri de pace cu statul spaniol, înainte să fie îndepărtat de la conducerea grupării.

Înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, ETA a ucis cel puţin 829 de persoane, într-o campanie de atentate în favoarea independenţei Ţării Bascilor. Ea a decretat un armistiţiu în 2011 şi s-a dizolvat în mai 2018.

Ternera, în vârstă de 68 de ani, a fst arestat ”la primele ore ale dimineţii, azi (joi), la Sallanches”, în Haute Savoie, într-o operaţiune comună cu Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) franceze, a anunţat Ministerul spaniol de Interne într-in comunicat.

El era, potrivit ministerului, activistul ETA cel mai căutat de către poliţiile spaniolă şi franceză şi făcea obiectul unui mandat internaţional de arestare. El a scăpat în ultimul moment mai multor încercări de arestare.

Ternera este căutat din 2002, pe când, din deputat al Euskal Herritarrok, o coaliţie naţinalistă radicală, a trecut în clandestinitate, după ce a fost citat să compară în legătură cu presupusul său rol într-un atentat vizând o cazarmă aparţinând Gărzii Civile, la Zaragoza, în nordul Spaniei, soldat cu 11 morţi, inclusiv cinci copii, în 1987.

El este considerat ca fiind comanditarul acestui atac şi instigatorul strategiei de atentate cu maşină-capcană adoptate de ETA în anii ’80. Potrivit unor experţi în lupta împotriva terorismului, el a pus pe picioare comandoul ”itinerant” format din activişti francezi – cel mai sângeros în cadrul organizaţiei.

Lider al ETA în peroada  1977-1992, el a stabilit contacte cu Guvernul spaniol în vederea unor negocieri de pace, înainte să fie îndepărtat din ”statul major” al ETA în 2006. Ternera, care ar fi grav bolnav, a înregistrat ”declaraţia finală” prin care ETA şi-a anunţat dizolvarea definitivă în mai 2018.
 
În 1990, el a fost condamnat de justiţia franceză la zece ani de închisoare şi la o interdicţie de sejur pe o perioadă de cinci ani cu privire la o ”asociere de răufăcători”. ”Am fost, sunt şi voi fi întotdeauna membru ETA. Sunt mândru că sunt” membru al organizaţiei, declara el în cursul procesului. ”Militez în rândul ETA din tinereţe, imediat ce am conştientizat reprimarea exercitată împotriva culturii mele, a ţării mele, a limbii mele. Am vrut, atunci, să intru într-o organizaţie care lupta pe toate fronturile pentru a impune recunoaşterea drepturilor Ţării Bascilor la independenţă”, adăuga el.

Şeful Guvernului spaniol Pedro Sanchez a adus un omagiu, într-un mesaj postat pe Twitter, DGSI. ”Cooperarea franco-spaniolă şi-a demonstrat din nou eficacitatea”, a declarat el. În Franţa, potrivit unei surse judiciare, Ternera a fost arestat în baza unui mandat de arestare, în urma condamnării sale în 2017 – în absenţă – la opt ani de închisoare.

DailyBusiness
Românii vor plăti rate mai mari. ROBOR a urcat la 5,58% pe an
Spynews
”Ei știu că noi aveam un plan”. Ce mesaj le transmite Adriana Bahmuțeanu copiilor ei. Vedeta luptă în continuare să îi ia acasă, după moartea lui Silviu Prigoană
Bzi.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Capital.ro
Permisul de conducere trebuie schimbat până la 19 ianuarie 2025! Anunț pentru cei care s-au născut după 1971. Unde se aplică
Playtech.ro
Silviu Prigoană și-a făcut singur parastasul de 40 de zile acum 16 ani: ce spun preoții despre acest obicei neobișnuit
DailyBusiness
Se schimbă legislația. Se confiscă plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii
Adevarul
Singura „legumă” care produce vitamina D „la fel ca oamenii”. Beneficiile uluitoare, explicate de un cercetător
wowbiz.ro
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui tati»"
Spynews
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții. S-au căsătorit pentru prima dată în 2003
Spynews
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Evz.ro
Cum reduci drastic din facturile de întreținere. Sfaturi pentru sezonul rece
Ego.ro
Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”
Prosport.ro
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
kanald.ro
Gabriela Lucuțar, pusă într-o situație dificilă după înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană. „Regina Întunericului” face un apel către Honorius Prigoană: „Au fost niște probleme”
Cancan.ro
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament
StirileBZI
Creștere alarmantă a prețurilor alimentelor! Costurile au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
stirilekanald.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
substantial.ro
Meciul România – Kosovo din Liga Națiunilor, întrerupt din cauza retragerii oaspeților
MediaFlux
LOVITURĂ pentru SENIORI! NU și-au PRIMIT PENSIA! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Scheletul unui copil, descoperit în Parcul Botanic din Timișoara