Procurorii DNA au cerut marţi prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile pentru Cristian David, acuzat de luare de mită, însă instanţa nu le-a aprobat cererea preferând să-l trimită pe David în arest la domiciliu.
DNA are la dispoziţie 48 de ore să conteste decizia la un alt complet al ICCJ. Cristian David se află în arestul Poliţiei Capitalei de aproape două luni.
Fostul ministru al Internelor Cristian David, acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren, a fost arestat, pe 22 ianuarie, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Procurorii din cadrul DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Cristian David, ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, se arată într-un comunicat al DNA.
În ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că ministrul David Cristian ar fi pretins, în anul 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, suma de 500.000 de euro ar fi fost retrasă de la o agenție bancară din București de către Adrian Mladin, reprezentantul persoanei care a beneficiat de retrocedare, pe data de 1 februarie 2008. În aceeași zi, Valeriu Robert Nițescu, suspect în același dosar, i-a înmânat banii lui Cristian David la sediul MAI.
Citeşte şi: Cristian David, urmărit penal pentru corupţie şi spălare de bani. A primit banii CASH, în biroul de la MAI
Conform acelorași surse, Valeriu Robert Nițescu, la acea vreme director cabinet al ministrului David, fusese solicitat de Adrian Mladin să-l pună în legătură cu prefectul județului Buzău din acea perioadă, Marian Cristinel Bâgiu, deoarece soluționarea revendicării era tergiversată. Nițescu a promis că va interveni la prefect prin intermediul ministrului David, iar la scurt timp Comisia Județeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a emis titlul de proprietate asupra suprafeței de 15 hectare.
Citeşte şi: Cristian David, fost ministru de Interne, adus cu mandat la DNA VIDEO
Pentru intervenția sa, Nițescu ar fi pretins și primit 1,1 milioane de euro, iar 500.000 de euro i-ar fi revenit lui Cristian David.
În acelaşi dosar, este urmărit penal şi omul de afaceri buzoian Gheorghe Doloiu, președintele Consiliului de Administrație al societății Legume Fructe SA din Buzău.
Doloiu este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, potrivit acelorași surse. El ar fi fost persoana de legătură între Adrian Mladin, cel de la care ar fi primit mită Cristian David, și fostul prefect de Buzău, Marian Cristinel Bâgiu, pe care fostul ministru de Interne l-ar fi determinat să urgenteze eliberarea titlului de proprietate asupra unui teren revendicat.
Prefectul Bâgiu s-ar fi întâlnit cu Mladin în anul 2007, la solicitarea lui Cristian David, pentru a discuta despre retrocedare. Ulterior, în cadrul unei alte întâlniri private dintre cei doi, Gheorghe Doloiu a fost prezentat ca persoană de contact pentru rezolvarea tuturor problemelor care ar fi putut să apară.