Fostul ministru de Interne: Fizic ar fi fost imposibil să se treacă prin toate controalele până la sfârşitul lui 2016

Fostul ministru de Interne Dragoş Tudorache a declarat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Cioloş prin care a fost prelungit până la 30 iunie 2017 termenul limită până la care localurile care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină un astfel de document a fost emisă pentru a se da timp pentru inspecţii şi controale, pentru că fizic ar fi fost imposibil să se facă toate verificările până la sfârşitul anului 2016, având în vedere că ani de zile nu s-a făcut nimic în acest sens.
Filip Stan
21 ian. 2017, 10:57
Fostul ministru de Interne: Fizic ar fi fost imposibil să se treacă prin toate controalele până la sfârşitul lui 2016

„Termenul a fost prorogat pentru a se da timp pentru inspecţii şi controale pentru că fizic ar fi fost imposibil să se treacă prin toate controalele până la sfârşitul lui 2016, având în vedere că ani de zile practic nu s-a făcut nimic. În august, pe baza datelor pe care le aveam şi a analizelor pe care le făcuse ministerul ( Afacerilor Interne – n.r.) până atunci şi DSU era clar că la numărul de autorizaţii şi verificări necesare nu se puteau face până la sfârşitul anului şi atunci decizia a fost, în paralel cu prelungirea cu încă 6 luni, să se înceapă controale de conformitate de către ISU, prin care să se facă şi o parte proactivă, şi anume să se pună în vedere celor care trebuie autorizaţi ce mai trebuie făcut pentru a fi conformi pentru autorizare. Acolo unde neregulile nu erau doar o chestiune de a face un plan de măsuri, ci existau şi nereguli, acolo se dădeau şi amenzi”, a declarat pentru News.ro fostul ministru de Intern  Dragoş Tudorache.

El a precizat că îşi aduce aminte că clubul Bamboo a fost amendat şi în 2015, şi în 2016.

”În cazul clubului Bamboo, deşi nu am datele, nu ştiu exact ce s-a găsit, dar ştiu că în 2016 şi cred că şi în 2015 li s-au dat amenzi pentru diverse neregului. Dar ce anume era în acele procese-verbale şi ce nereguli nu ştiu pentru că nu am datele. (…) Ştiu că au avizul, cel în vederea autorizării, provizoriu din 2009 şi la verificările făcute şi în 2015 şi în 2016 li s-a dat câte o amendă”, a precizat Tudorache.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a explicat, sâmbătă, că, potrivit deciziilor luate în 2016 de Guvern, până la finalul lunii iunie 2017 lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează, dar nu se sancţionează.

Citeşte şi: Incendiu puternic într-un club din Capitală, zeci de persoane au fost rănite. Bamboo a ars ca o torţă şi s-a prăbuşit

”În momentul de faţă, până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează de către inspectorii de prevenire, care fac respectivele controale, dar potrivit unei hotărâri de guvern nu se şi sancţionează”, a afirmat Vasile, precizând că este vorba despre o Hotărâre de Guvern din 2016.

Potrivit lui Vasile, Clubul Bamboo avea, din 2009, un aviz pentru securitate la incendiu, însă nu deţinea şi autorizaţie în acest sens. Vasile a mai spus că clubul a fost amendat de ISU de mai multe ori, ultima dată în nnoiembrie 2016, dar neregulile constatate „nu se încadrau în categoria celor care ar fi putut determina închiderea şi suspendarea activităţii clubului.

Astfel, în 25 mai 2015 au fost aplicate două amenzi în cuantum de 5.500 de lei pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, iar în 13-20 noiembrie 2015 au fost date două amenzi în cuantum de 15.000 de lei pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.

De asemenea, în noiembrie 2016 clubului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de evacuare.

Întrebat dacă ISU avea posibilitatea să închisă clubul pentru nerespectarea normelor, Daniel Vasile a spus că neregulile constatate nu se încadrau în categoria celor care ar fi putut determina închiderea şi suspendarea activităţii Clubului Bamboo.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster