Fostul papă Benedict al XVI-lea a caterisit 400 de preoți în urma scandalului privind abuzurile sexuale

Aproape 400 de preoți au fost caterisiți în doar doi ani de fostul papă Benedict al XVI-lea din cauza acuzațiilor de abuzuri sexuale asupra copiilor, a confirmat Vaticanul, potrivit BBC News, informează Agerpres.
Romania TV
18 ian. 2014, 12:51
Fostul papă Benedict al XVI-lea a caterisit 400 de preoți în urma scandalului privind abuzurile sexuale

Statisticile pentru 2011 și 2012 arată o creștere substanțială comparativ cu anii precedenți, potrivit unui document obținut de Associated Press (AP). Astfel, datele relevă că, în 2008 și 2009, Vaticanul a caterisit 171 de preoți.

Cifra a fost inclusă printre datele colectate de Vatican pentru o audiere la ONU care a avut loc joi.

Este pentru prima dată când Sfântul Scaun a fost confruntat public în legătură cu abuzurile sexuale ale clericilor asupra copiilor.

Oficialii Bisericii s-au confruntat la audierea de la Geneva cu un val de întrebări dure, care au vizat, printre altele, motivele pentru care au mușamalizat datele și măsurile luate pentru prevenirea abuzurilor în viitor.

Reprezentanții victimelor și-au exprimat nemulțumirea că există în continuare prea puțină transparență.

Vaticanul a trimis de asemenea alte 400 de cazuri pentru a fi rezolvate fie de tribunalul Bisericii, fie pe cale administrativă, potrivit AP.

Benedict al XVI-lea, care a fost ales în 2005, a preluat postul chiar în contextul izbucnirii scandalului privind abuzurile asupra copiilor.

Valul de acuzații, procese și rapoarte oficiale privind abuzurile comise de clerici a atins apogeul în 2009 și 2010, lucru despre care observatorii spun că ar putea explica creșterea relevată de noul document.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Cât plătești pentru ITP expirat la mașină în 2025. Amenda e mai mare anul acesta, mulți șoferi nu știu asta
Capital.ro
Călin Georgescu a pornit atacul final. Decizia anunțată chiar azi, 8 februarie: Plătiți!
Playtech.ro
Statul oferă angajaţilor alte patru zile libere, în 2025. Când vor sta acasă salariaţii?
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Rusia plătește un preț mare în luptele pentru Torețk și Pokrovsk
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Anunț neașteptat al meteorologilor. Ninsori abundente în luna aprilie
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
kanald.ro
Scenariu negru pentru Santorini, după ce oamenii au fugit din calea cutremurelor! Previziunile sumbre ale specialiștilor: „Un cutremur cu tsunami sau o erupție”
Cancan.ro
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
S-a aflat secretul lui Călin Georgescu. Cum plănuiește să câștige alegerile prezidențiale: Nu va mai fi om
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Un alt avion cu pasageri s-a prăbușit în SUA. Celulă de criză la Casa Albă
substantial.ro
Ilie Bolojan anunță reforme majore în Senat și concursuri transparente pentru ocuparea posturilor
MediaFlux
OFICIAL! Guvernul a SCHIMBAT valoarea punctului de pensie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști