Fostul premier Romano Prodi a fost propus pentru preşedinţia Italiei

Fostul premier italian Romano Prodi a fost propus cu insistenţă la acest sfârşit de săptămână pentru a-l succeda pe preşedintele Giorgio Napolitano, în contextul alegerilor care se vor desfăşura în această săptămână în Parlamentul italian.
Romania TV
15 apr. 2013, 06:34
Fostul premier Romano Prodi a fost propus pentru preşedinţia Italiei

„Consider intolerabil că anumite persoane îşi pot imagina că Prodi poate fi exclus” din rândul posibililor candidaţi, a afirmat Nichi Vendola, conducător influent al stângii, referindu-se la declaraţiile lui Silvio Berlusconi din timpul unei manifestaţii la Bari (sudul Italiei), potrivit cărora „dacă va fi el, mai bine să plece toţi în străinătate”.

Liderul dreptei îl consideră pe Prodi, care l-a învins de două ori în alegerile legislative, ca cel mai mare adversar al său, dorind cu orice preţ să împiedice centrul-stânga (ultramajoritar în rândul marilor electori care vor alege noul preşedinte) să-l aleagă.

Numele fostului preşedinte al Comisiei Europene, „părintele fondator” al monedei euro, figurează totodată printre cele zece personalităţi selectate de contestatarii eurosceptici ai Mişcării 5 Stele(M5S), condusă de fostul actor Beppe Grillo.

M5S a organizat un vot on-line sâmbătă la care au participat cele 48.000 de persoane înscrise, care şi-au exprimat preferinţa îndeosebi pentru Prodi, alături de alte personalităţi ca Stefano Rodota sau directorul fundaţiei Emergencz Gino Strada. Un alt vot pe internet este prevăzut pentru luni, pentru departajare.

Pledoaria lui Vendola, aliat liderului centrului-stânga Pier Luigi Bersani, implicat în dificilele negocieri cu PdL-ul lui Berlusconi, pentru a găsi o figură prezidenţială de consens, a declanşat reacţii ostile din partea taberei lui Berlusconi.

„Este numele care accentuează divizarea, trebuie un garant (al Constituţiei), nu un conducător politic antagonic unei părţi relevante a ţării, reprezentată de PdL”, a apreciat un apropiat al lui Berlusconi, Maurizio Sacconi.

„Bersani şi Vendola vor un «contrafort», ei intenţionează să ofenseze zece milioane de italieni care au ales coaliţia lui Berlusconi, care ar fi exclus din cele mai înalte funcţii din stat”, a adăugat Daniele Capezzone, un alt membru important al PdL.

Centrul-stânga, care de la alegerile legislative de la sfârşitul lunii februarie dispune de majoritate absolută în Camera Deputaţilor dar nu şi în Senat, unde se află aproape la egalitate cu M5S şi dreapta, şi-a adjudecat preşedinţiile celor două camere.

„Vetourile împotriva lui Prodi ar fi inacceptabile atât pentru dreapta cât şi pentru stânga, ţinând cont de profilul său internaţional de prim rang”, a răspuns Graziano Delrio, un membru de rang înalt al PD, subliniind că „preşedintele a devenit instituţia care garantează credibilitatea Italiei, din cauza neîncrederii generalizate în clasa noastră politică”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație