Fostul preot Daniel Balaş explică ce se întâmplă atunci când părinţii îşi blestemă copiii: „Dumnezeu n-o să-i schimbe traiectoria în viaţă copilului, dar în mintea lui se instalează nişte programe”

Preoţii spun că blestemul părinţilor se prinde foarte uşor şi nu puţini sunt acei credincioşi care, copleşiţi de necazuri şi neîmpliniri, îşi dezvoltă convingerea că toate li se întâmplă pentru că au fost blestemaţi.
Alina Costache
30 oct. 2022, 15:35
Fostul preot Daniel Balaş explică ce se întâmplă atunci când părinţii îşi blestemă copiii:

Blestemul părintesc nu există, dar există programare, este de părere fostul preot Daniel Balaş. Odată instalate nişte convingeri în mintea copilului, acesta îşi va ghida inconştient viaţa după acele convingeri: „Dumnezeu nu-i dă altă traiectorie în viaţă copilului doar pentru că l-a blestemat mama, dar în mintea copilului se instalează nişte programe„.

Daniel Balaş explică ce se întâmplă, de fapt, atunci când părinţii îşi blestemă copiii

Într-un clip postat pe reţelele sociale, Daniel Balaş explică ce se întâmplă atunci când părinţii îşi blesteamă copiii.

Sunt foarte multe mame care aruncă cuvinte şi au impresia că fiii lor or să prindă altă traiectorie în viaţă. În ultima mea zi la parohie au venit doi tineri, fraţi, şi mi-au zis că vor să-i dezleg. ‘Suntem legaţi de mama. Ne-a blestemat şi de atunci parcă viaţa noastră a luat o altă traiectorie.

Eram într-o seară acasă, tata făcea un grătar şi mama o luase pe raşpincă, că mai trage pe la măsea şi după ce s-a îmbătat a început să ne blesteme. I-a zis surorii mele ceva, asta i-a întors cuvântul, mi-a zis şi mie ceva, i-am zis să-şi vadă de treaba ei, şi a început să ne blesteme. La câteva săptămâni sor-mea s-a despărţit de iubitul ei, iar eu, după ce că n-aveam iubită, cunoscusem şi eu o fată de două zile, nici aia nu s-a mai lipit de mine. Deşi am maşină, am casă, am situaţie’.

Azi nu mai agăţaţi cu maşini şi case, astea şi le fac şi femeile. Femeile vor bărbaţi iubitori, protectori, miloşi, atenţi, nu boschetari, nu bătăuşi. Dacă duce lipsă de atenţia ta, nu-i trebuie nici ziduri, nici fiare. Femeile s-au plictisit de bani mulţi, de maşini puternice, vor dragoste, iubire, respect.

Parcă vă văd aşa, când vă blestema mama, cum stătea îngerul păzitor lângă mama ta şi zice: ‘Gataaa, ia uite blestem după blestem. Şi a sunat la Dumnezeu: ‘Ia uite, Doamne, hai să schimbăm dosarul copiilor, schimbă-le repede traiectoria în viaţă că a început mă-sa cu nişte blesteme, să le schimbăm drumul’. Si Dumnezeu zice: ‘Petru, adu repede dosarul: gata, ăia nu mai au viaţa lor persoanlă, le-a dat mă-sa verdictul’.

Citeste si Fostul preot Daniel Balaş, despre reîncarnare. Adevărul pe care Biserica îl ţine ascuns de secole: „Dacă negi reîncarnarea, crezi într-un Dumnezeu extrem de nedrept”

De ce când blestemă mamele astea vă programează în aşa hal că nu mai ştiţi ce să faceţi cu viaţa voastră? Pentru că au putere asupra voastră şi voi de frică faceţi exact ce spun ele. Sunt multe persoane care spun: ‘Eh, eu nu o bag în seamă pe mama’. Sunt foarte multe mame manipulatoare. Adevăratele mame nu blesteamă, nu stau în faţa copiilor pentru că nu sunt profesorii lor. Nu stau nici măcar în stânga sau în dreapta pentru că nu trebuie să se ia de gât copilul cu tine că nu eşti prietenul lor. Adevăratele mame stau în spatele copiilor ca să-i ajute atunci când cad. Dragostea adevărată nu e atunci când nu-l laşi să cadă deloc, ci atunci când, căzut fiind, îl ridici.

Eu nu înţeleg câtă putere de convingere au unele mame ca atunci când se duc băieţii lor la ele, pleacă ăia înverşunaţi, îşi urăsc şi copiii, şi nevestele şi tot. Ce le faceţi? Faceţi-le un cockteil de bunătate, de speranţă, o mâncărică bună de-a voastră plină cu energie pozitivă, şi nu le mai suciţi minţile.

Mai auzeam un preot că blestemul de mamă se prinde ca ceara. De ce băgaţi frică în tineri, nu-i vedeţi că nu mai au familii deloc, nu mai ştiu ce înseamnă viaţă personală, nu mai ştiu ce decizii să ia în viaţă? Una, două, toţi merg la mama, aleargă la popi. Toţi merg teleghidaţi.

Nu mai are nimeni bărbăţie, puterea să lupte cu viaţa,  îndrăzneala pe care a lăsat-o Hristos: ‘Îndrăzniţi, eu am biruit lumea’, a spus Hristos. Lumea blestemului, răutăţii, manipulării, prostiei. P-asta a biruit-o Hristos. Lumea fricii. Te duci în societate, vin şefii şi bagă frica în tine că dacă nu faci asta te dăm afară. Aşa, si? Afară de unde, de la serviciul tău? Mai sunt încă 4 miliarde de locuri de muncă.

Te duci la biserică şi îţi zice popa: ‘Păi dacă nu faci asta te bate Dumnezeu. Care, mă, Dumnezeul tău ăla pe care îl slujeşti, Dumnezeul Banului? Că ăsta e Dumnezeul tău. Dumnezeul tău e ăla pe care îl cânţi tu: stăpânul şi Arhiereul nostru cutărescu. Că nu-L mai cânţi pe Dumnezeul tău adevărat, Acela din inimă, Acela care este într-o continuă comuniune cu noi.

Te duci la maică-ta şi îţi zice: ‘Dacă nu mă asculţi, păţeşti asta’. Auzi tot mai mulţi oameni acum că fac Alzheimer, AVC, pentru că atunci când nu mai puteţi deţine controlul, nu mai puteţi stăpâni, s-a spart geamul la cap.

De aceea, rog mamele: ‘Ţineţi-vă gura, nu-l mai programaţi pe copil. Dumnezeu nu-i dă altă cale în viaţă, dar îl programezi. Că el ţine cont de părerea ta. Adevăratul blestem e atunci când tu ca mamă ai făcut totul pentru el şi ai stat în pătrăţica ta şi i-ai dat sfaturi când el ţi le-a cerut. Dar sfaturi de viaţă, nu sfaturi prin care tu l-ai manipulat. Ei, si după toate astea, el te aruncă într-un azil şi nu mai ştie nimic de tine. Ei, atunci vine karma, şi i-o dă copilului cu aceeaşi monedă. E posibil ca şi tu să ajung în azil la sfârşitul vieţii şi să fii uitat de copiii tăi aşa cum tu ţi-ai uitat părinţii.

Dar nu că nu mă mai însor că m-a blestemat mama. Nu te-a blestemat nimeni, eşti tu blestemat de prostie. Că tu nu ştii să legi două vorbe şi una, două fugi la mama”, afirmă fostul preot în clipul postat pe reţelele sociale.

Cum să-ţi dezinstalezi programele instalate de părinţi atunci când aceştia aruncă cu blesteme asupra ta

Ca să scapi de ghinionul şi de neîmplinirile pe care le asociezi cu blestemul părintesc ai de făcut un lucru extrem de simplu. Înapoiază-i părintelui care te-a blestemat programul pe care ţi l-a instalat. Iată cum faci asta:

„Luaţi o foaie de hârtie şi un pix şi scrieţi tot ce va spus mama, daţi-i programul ei înapoi şi spuneţi-i că voi sunteţi alte entităţi. Dacă nu aveţi cu cine să discutaţi, scrieţi pe o foaie şi ardeţi foaia şi o să vedeţi că lucrurile le schimbă.

Citeste si Cât te costă să ajungi preot. Daniel Balaș, tânărul care a renunțat la preoție pentru că nu a putut tolera neregulile din sistem, dezvăluie suma uriaşă pe care a dat-o ca să poată să slujească

Femeia trebuie să te iubească şi-n autobuz, şi-n ultimul Range Rover. Iar tu te-ai despărţit pentru că nu era pentru tine. Nu v-a blestemat nimeni, nu mai staţi programaţi de mamă. O să vă regăsiţi în momentul în care vă eliberaţi, când creierul ştie că s-a eliberat, când sufletul simte că a ieşit tot ce avea pe el. Atunci o să se aşeze viaţa voastră. Rugaţi-l pe Dumnezeu, când sunteţi în genunchi, să vă dea o mână de ajutor şi voi să vă ridicaţi.

Nu are  nimeni putere asupra voastră. Singura putere e în voi. Credinţa înseamnă putere, să crezi în Dumnezeul care te-a creat, să crezi în Dumnezeul iubirii că doar El îţi dă putere şi speranţa. O să ajungeţi de plâns dacă vă lăsaţi manipulaţi, o să ajungeţi să nu mai luaţi decizii singuri, vor lua alţii decizii în locul vostru„, atrage atenţia Daniel Balaş.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Sucul natural care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, întinerește pielea și i se mai spune și ”aurul portocaliu al frumuseții”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Carmen Brumă, într-o poziție INTERZISĂ! Doar Mircea Badea o mai vede așa: vedeta și-a ridicat piciorul și i s-a văzut
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?