Fostul preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa a obţinut media 9.7 la Bac. El spune că dificultatea examenului a fost medie

Fostul preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, a obţinut media 9,7 la Bacalaureat. El consideră că dificultatea examenului a fost medie, spunând că orice elev merge constant la cursuri poate obţine o notă rezonabilă. Fostul lider al elevilor constănţeni doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
Romania TV
04 iul. 2018, 15:20
Fostul preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa a obţinut media 9.7 la Bac. El spune că dificultatea examenului a fost medie

Constantin Alexandru Manda de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa a obţinut nota 9,1 la Limba şi literatura română, 10 la Istorie şi 10 la Economie, media rezultată fiind de 9,7. El a declarat, miercuri, pentru News.ro, că dificultatea examenului de bacalaureat a fost medie.

„Consider că orice elev care a trecut prin liceu ar fi trebuit să ia notă de trecere. Mi s-a părut că subiectele au atins mai multe puncte studiate de-a lungul timpul în liceu. Nu au fost dificile, cel puţin la profilul umanist la care am susţinut examenul. Din ce am înţeles la proflul real subiectele la matematică au pus anumite probleme în sensul că au fost diferite faţă de anii anteriori. Mi se pare că cine merge constant la cursuri şi dacă este atent în clasă nu are cum să nu obţină o notă rezonabilă la bacalaureat”, a afirmat Constantin Alexandru Manda.

El a menţionat că nu a făcut meditaţii înainte de bacalaureat şi nu a studiat cu mai mult de două săptămâni înainte de examen.

Constantin Alexandru Manda spune că acum se pregăteşte pentru examenul de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, dar că nu s-a hotărât ce profesie va urma apoi.

„Vreau să intru la facultate şi ulterior o să decid şi ce profesie juridică voi urma. Este important să iau contact cu materiile de la facultate şi abia apoi să-mi formez o opinie care să fie şi argumentată. Ceea ce este avantajos pentru cei care mergem la Drept este că îţi oferă o paletă foarte largă de lucruri pe care le poţi face atât în sistemul juridic propriu zis, avocat, magistrat, notar, executor, chiar şi conex, în diplomaţie”, a explicat fostul lider al elevilor constănţeni.

Constantin Alexandru Manda a început o colaborare cu Societatea Academică Română, iar apoi doreşte să se implice în reprezentarea studenţească la nivelul Senatului Universităţii.

Manda a fost membru fondator al Asociaţiei Elevilor Constanţa în iunie 2013, între octombrie 2014 şi iunie 2015 a fost vicepreşedinte, iar preşedinte AEC, între iunie 2015 – martie 2018.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Candidat-surpriză în locul lui Călin Georgescu. Cu cine ar putea fi înlocuit
Playtech.ro
Serviciile Digi RCS RDS, la jumătate de preț cu un voucher secret. Cum obții oferta de 50%, perioada este...
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Antonia și Alex Velea, pe perfuzii. Cum s-a ajuns la așa ceva
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari