Fostul preşedinte al CJ Botoşani a contestat măsura arestării preventive

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, care a fost arestat preventiv, miercuri, pentru trafic de influență, a contestat mandatul emis de magistrații Tribunalul Suceava.
Iulian Tudor
25 mart. 2016, 07:47
Fostul preşedinte al CJ Botoşani a contestat măsura arestării preventive

Florin Ţurcanu a înregistrat, joi, contestația, aceasta urmând a fi judecată, săptămâna viitoare, la Curtea de Apel Suceava, informează Agerpres.

Fostul șef al CJ Botoșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au dispus, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru trafic de influență. Acesta este acuzat că, în perioada iunie 2013—septembrie 2014, în calitate de președinte al CJ Botoșani, a pretins și primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru al familiei sale, situat în municipiul Botoșani.

Banii și foloasele materiale provin de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, administrator în drept sau în fapt al firmelor Cornell’s Floor SRL, Omniutil SRL și Tino Unitrans SRL.

Acesta a construit casa, beciul, gardul, fosa septică, rețeaua de apă și canalizare și a executat lucrări de finisaje, instalații electrice, instalații sanitare, instalații termice, lucrări care se ridică la peste 272.000 de lei.

La aceste cheltuieli se adaugă și cele privind achiziționarea unor aparate electrocasnice, precum televizor sau frigider, dar și perdele și o canapea.

În schimbul execuției lucrărilor, Țurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că își va folosi influența dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul CJ Botoșani și din cadrul primăriilor Avrămeni și Dîngeni, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredințare directă, a trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri către firmele Omniutil SRL și Tino Unitrans SRL, precum și efectuarea cu celeritate a plăților aferente acelor contracte.

De asemenea, Țurcanu i-a promis lui Bîrsan că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul CJ Botoșani cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze firma Cornell’s Floor SRL, în asociere cu alte firme sau ca și subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câștigarea licitațiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local, CJ având calitatea de autoritate contractantă.

Procurorii DNA au dispus, tot marți, și punerea în mișcare a acțiunii penale față de omul de afaceri Marcel Bîrsan, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Comuna unde a fost făcută o descoperire istorică. Locul de aici e unic în România și foarte prețios
Capital.ro
S-a aflat secretul lui Călin Georgescu. Cum plănuiește să câștige alegerile prezidențiale: Nu va mai fi om
Playtech.ro
Orașul în care este interzis prin decret locuitorilor să se îmbolnăvească. O decizie bizară, dar care dezvăluie o...
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Rusia plătește un preț mare în luptele pentru Torețk și Pokrovsk
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Uneltele de bucătărie de care trebuie să scapi azi. Te ucid!
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremur azi-noapte în România! În ce zonă s-a produs seismul și ce magnitudine a înregistrat
Cancan.ro
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A lăsat o țară întreagă în lacrimi: Va trăi în inimile oamenilor cărora le-a dăruit zâmbete
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Un alt avion cu pasageri s-a prăbușit în SUA. Celulă de criză la Casa Albă
substantial.ro
Decizie crucială privind noua taxă pe poluare: România riscă pierderi financiare
MediaFlux
Încep negocierile de pace în Ucraina! Donald Trump, anunțul momentului privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști