Într-una din rarele sale apariţii la televiziune, la NBC, la emisiunea lui Jay Leno, după plecarea sa de la Casa Albă, fostul preşedinte George W. Bush a declarat că a început să picteze după ce a citit un eseu scris de fostul premier britanic, Wiston Churchill.
După câteva tentative de a picta, Bush şi-a dat seama că acesta poate fi hobby-ul lui. În încercarea de a se perfecţiona, şi-a angajat chiar şi un profesor de pictură căruia i-a spus: „Există un Rembrandt captiv în trupul meu, iar treaba ta este să-l scoţi la suprafaţă!„…
Cu acea ocazie, George W. Bush a prezentat în timpul emisiunii mai multe picturi realizate de el. „Iau pictatul foarte în serios. Pot să spun că mi-a schimbat viaţa aşa că ţi-am adus şi ţie un desen”, i-a spus el gazdei emisiunii, căreia i-a oferit un portret pictat de el, scrie myfoxatlanta.com.
Fostul preşedinte a mai declarat că acum încearcă să se bucure de linişte şi îşi dedică marea parte a timpului acestei pasiuni.