Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, despre propunerea liberalilor: Nici gând

Numele fostului președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a fost luat în discuție în cadrul filialei PNL Bistrița-Năsăud pentru a prelua conducerea interimară a organizației, fapt confirmat vineri, într-o conferință de presă, de senatorul liberal Dorin Dobra.
Filip Stan
08 iul. 2016, 10:46
Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, despre propunerea liberalilor: Nici gând

Update. Augustin Zegrean a respins categoric varianta în care ar putea prelua conducerea unei filiale PNL. „Nici gând. Politică din asta nu, chiar dacă or vrea ei…”, a declarat Augustin Zegrean, pentru stiripesurse.ro.

Potrivit unor surse, Augustin Zegrean ar putea fi luat în calcul pentru un post de ambasador. Fostul şef CCR nu ar spune nu unei asemenea oferte, dar nu crede că se va ajunge la aşa ceva. „Da, m-ar interesa, dar nu mi se arată”, a mai declarat Zegrean.

Întrebat ce planuri are pentru perioada următoare, în cazul în care nu va ajunge nici ambasador, nici nu se va întoarce în politică, Augustin Zegrean a precizat că este avocat şi are garanţia că se poate întreţine din această activitate.

Senatorul liberal anunţa că la sfârșitul săptămânii în curs se poartă ultimele discuții pe marginea propunerilor pentru respectiva funcție, urmând ca, luni, Biroul Politic Național al PNL să ia decizia finală.

Vinerea trecută, PNL Bistrița-Năsăud a comunicat că numele care a fost înaintat BPJ pentru preluarea funcției interimare de președinte unic este cel al consilierului județean Robert Sighiartău, care a obținut în lupta internă trei voturi în plus față de contracandidatul Ioan Turc, fost lider județean al PNL și director al Oficiului Județean al Registrului Comerțului.

„E în discuție astăzi, în afară de propunerile de vinerea trecută, orice nume. Personal, mi-aș dori (varianta Augustin Zegrean — n.r.). Astăzi se discută aproape orice nume”, a spus Dorin Dobra în conferința de presă, conform Agerpres.

Întrebat cum a ajuns să se discute în partid despre varianta Augustin Zegrean, senatorul liberal a spus că a fost vorba despre „o potrivire fericită” cu încheierea mandatului acestuia la CCR.

„A fost un prilej, o întâmplare, o potrivire fericită între finalizarea mandatului domniei sale și situația de la Bistrița. (…) Nu s-a luat legătura formal (cu Augustin Zegrean — n.r.), au fost doar discuții între noi, la masă, colegi. Eu sunt unul dintre cei care s-a uitat la numele Augustin Zegrean ca la o soluție”, a spus Dobra.

Înainte de a deveni judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a fost membru PD și deputat de Bistrița-Năsăud din partea acestui partid.

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Anunț uluitor de la Bahmuțeanca. Prigoană trăiește!
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Valentin, un tânăr de doar 23 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit Urma să devină tatăl unui băiețel 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Gara principală din Viena evacuată din cauza unei amenințări nespecificate
MediaFlux
Vaticanul a confirmat! Anunț despre Papa Francisc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!