Instanța supremă a respins contestațiile înaintate de cei doi și de procurorii DNA, fiind menținută soluția dată pe 20 februarie de un alt complet de la ÎCCJ, decizia fiind definitivă.
DNA a cerut instanței supreme arestarea preventivă a lui Daniel George Tudor pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și arest la domiciliu pentru Ovidiu Marian, acuzat de trafic de influență.
În același dosar, senatoarea Doina Anca Tudor, fosta soție a lui Daniel Tudor, este urmărită penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunțător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
„Suma de bani amintită a fost remisă lui Daniel Tudor în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Doina Tudor, senator, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența, cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani. De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro„, susțin procurorii.
DNA arată că, în urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, Daniel Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.