Într-un comunicat se menționează că el a decedat vineri în casa sa din Ierusalim.
Al cincilea președintele al Israelului (1978-1993), Navon, om de stat, diplomat și scriitor, s-a născut în 1921 la Ierusalim.
Născut într-o familie sefardă, cu tatăl exilat din Spania și venit la Ierusalim din Turcia și mama originară din Maroc, Navon a asumat mai multe posturi diplomatice după crearea Israelului în 1948.
El a condus departamentul culturii din cadrul Ministerului Educației între 1968 și 1978 și a fost ales apoi în parlament (Knesset) pe lista partidului laburist.
Președintele israelian Reuven Rivlin a adus un omagiu lui Navon, calificându-l „un bărbat nobil venit din popor și pe care poporul l-a iubit și apreciat”.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat „durerea” după decesul fostului președinte, declarându-se „impresionat de profunzimea educației sale și deschiderea față de oameni”, adaugă France Presse.