Fostul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, a demisionat din PSD

Fostul primar al municipiului Deva în perioada 2012-2016, Petru Mărginean, a anunţat marţi că a demisionat din Partidul Social Democrat (PSD), partid care l-a susţinut în alegerile parţiale pentru Primăria Deva din anul 2017, şi că s-a angrenat în reconstrucţia politică a Partidului Umanist din România (PUR), al cărui membru fondator este.
Romania TV
11 dec. 2018, 14:37
Fostul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, a demisionat din PSD

„Din punct de vedere politic, a sosit vremea să mulţumesc colegilor din PSD care au fost alături de mine, în ciuda momentelor tensionate. Nu este puţin lucru să fii membru al celui mai mare partid politic din România. Pentru mine a fost o experienţă interesantă. Am întâlnit în PSD prieteni vechi, am cunoscut şi oameni extraordinari. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere! În mod special, îi mulţumesc preşedintelui PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care s-a dovedit un om responsabil şi integru. Închei prin a anunţa retragerea mea din PSD. Mulţumesc Organizaţiei PSD Deva şi le doresc să fie uniţi şi implicaţi şi pe mai departe în dezvoltarea oraşului”, a menţionat Petru Mărginean într-un comunicat de presă. 

Contactat telefonic, el a arătat că a decis să se implice în reconstrucţia organizatorică a PUR, partid care, de-a lungul anilor, l-a susţinut în cariera politică şi în ocuparea funcţiilor de subprefect al judeţului Hunedoara şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, dar şi de primar al municipiului Deva în mandatul 2012-2016.

„Datoria mea morală este să mă întorc în PUR şi să restartez partidul pentru ca în anul 2019 să avem deja rezultate bune în alegerile pentru Parlamentul European şi Preşedinţia României”, a precizat, pentru AGERPRES, Petru Mărginean.

Potrivit acestuia, PUR deţine în judeţul Hunedoara peste 30 de organizaţii şi nuclee locale.

Petru Mărginean a fost primar al municipiului Deva în perioada 2012-2016, ultima oară fiind membru al PNL. El a demisionat din partid şi din Consiliul Local Deva după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat, în anul 2016. La alegerile parţiale pentru primar din anul 2017 a fost susţinut de PSD, după ce iniţial anunţase că va candida ca independent.

Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Capital.ro
Statul român ia terenurile înapoi. Decizie definitivă în justiție. Zero lei
Playtech.ro
Incendiu la academia lui Năstase și Marica din Pipera! Primele informații ale pompierilor
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Cum arată și câți ani are Sabrina, fiica lui Jean de la Craiova. Tânăra a terminat liceul cu media 9.10 și susține că urăște manelele | FOTO
Spynews
Ce le-a interzis Jennifer Lopez angajaților săi! Regulile controversate impuse de divă persoanelor care lucrează cu ea
Evz.ro
Gabi Bădălău, dezvăluiri despre căsătoria cu Claudia Pătrășcanu: Nu o iubeam
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani le plătește Gabi Bădălau pensie alimentară copiilor: „Eu îi susțin financiar”
Capital.ro
Românii să fie gata pentru CE E MAI RĂU. Traian Băsescu: Un sfârșit tragic
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
substantial.ro
Donald Trump cere ca dezbaterea prezidențială să fie la Fox News după retragerea lui Joe Biden
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!