Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de Iulian Bădescu împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova în data de 30 martie. Fostul edil a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Tribunalul Prahova a decis, luni, să admită cererea procurorilor DNA şi să prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Iulian Bădescu, fostul primar al municipiului Ploieşti, urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi luare de mită.