Fostul primar din Reghin Nagy Andras şi alţi şapte angajaţi ai primăriei, trimişi în judecată

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar din Reghin Nagy Andras şi a unui economist din cadrul primăriei, Maris Angela, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al DNA. Pe lângă cei doi au fost trimişi în judecată alţi cinci membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Reghin şi un jurist. 
Romania TV
19 ian. 2015, 14:12
Fostul primar din Reghin Nagy Andras şi alţi şapte angajaţi ai primăriei, trimişi în judecată

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, la data de 15 mai 2006, la inițiativa lui Nagy Andras, în calitate de primar al Municipiului Reghin, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Reghin, ocazie cu care a fost adoptată o hotărâre privind aprobarea unei licitaţii publice deschise şi a documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru obiectivul „Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public existent din municipiul Reghin şi întreţinerea pe perioada de finanţare”.

În data de 11 iulie 2006, inculpatul Nagy Andras, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor, alături de ceilalți inculpați, membri ai aceleiași comisii, după ședințele de verificare a ofertelor, au întocmit şi semnat procesul – verbal de evaluare a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, se mai arată în comunicatul DNA.

În urma analizării ofertelor, comisia a calculat punctajele obţinute de fiecare participant şi a hotărât adjudecarea respectivului contract de achiziție publică de lucrări în favoarea unei asocieri mascate a două firme, contrar prevederilor din Documentaţia Pentru Elaborarea și Prezentarea Ofertei(DEPO).
Respectivul contract a fost avizat și semnat ulterior și de inculpatul Badiu Ovidiu-Vasile, în calitate de jurist al primăriei Reghin, care a apreciat că nu există nici un fel de nereguli din punct de vedere juridic.
Pe baza acestui contract, societatea comercială câștigătoare a licitației a emis facturi fiscale lunare cu valori aferente ratelor, primăria Reghin efectuând plăți nedatorate în valoare de 702.821,22 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu pentru instituția publică și în același timp un folos necuvenit pentru firma respectivă.

Potrivit procurorilor DNA, inculpații nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că:
– nu au analizat în profunzime documentele depuse de către ofertanți, menționând eronat în procesele verbale încheiate cu acea ocazie că, unul dintre aceștia este o asociere de firme, fapt total neadevărat,
– nu au analizat în întregime propunerea financiară a firmei câștigătoare a licitației, în care era menționat faptul că ratele lunare se vor modifica anual cu rata inflației (dar nu mai puțin de 5%/an), propunere inclusă în contractul de execuție a lucrărilor, contrar prevederilor din DEPO, unde era clar precizat că „Nu se acceptă actualizarea preţului contractului”,
– nu au constatat erorile aritmetice din propunerea financiară a firmei câștigătoare a licitației în care era menționat că rata lunară este de 11.043 EUR +TVA, în loc de 7.081,34 EUR + TVA, motiv pentru care aveau dreptul să ceară corectarea lor, iar în caz de neacceptare de către ofertant, trebuiau să respingă oferta ca fiind necorespunzătoare,
– nu au constatat lipsa propunerii de contract aferent acestei achiziţii publice (conform prevederilor legale), dând astfel posibilitatea inculpaților care au semnat contractul de execuție de lucrări să insereze în cuprinsul acestuia clauze interpretabile în favoarea executantului și în defavoarea Primăriei Reghin, respectiv clauze contrare prevederilor din DEPO.

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Nagy Andras, Badiu Ovidiu-Vasile, Szoke Ştefan, Ungureanu Mircea și Rînja Ionel.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante