Fostul primar Mircia Gutău, condamnat din nou la închisoare

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost condamnat, miercuri, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar de achiziţie a şase locuri de joacă pentru municipalitate, decizia putând fi atacată cu recurs, transmite Mediafax.
Romania TV
18 dec. 2013, 21:46
Fostul primar Mircia Gutău, condamnat din nou la închisoare

Sentinţa în dosarul care îl vizează pe fostul primar din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost dată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Preşedintele Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, George – Cristinel Zaharia a declarat, miercuri, că dosarul în care Mircia Gutău a primit condamnarea de trei ani şi şase luni vizează infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

„Este vorba despre dosarul 1270/288/ 2009. În această cauză, prin hotărârea pronunţată astăzi, 18.12.2013, inculpatul Gutău Mircia a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Prin actul de sesizare a instanţei noastre s-a reţinut că s-a încălcat procedura de achiziţii publice cu privire la şase locuri de joacă achiziţionate de municipiul Râmnicu Vâlcea în anul 2005. Inculpatul Gutău Mircea, la acea dată, era preşedinte al comisiei de achiziţii publice şi în această calitate a încheiat mai multe contracte în numele Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea cu domnul Georgescu Io,n care era administratorul societăţii care a câştigat licitaţia. Valoarea totală a contractelor încheiate între municipalitate şi firma câştigătoare era de 869.000 lei”, a declarat Zaharia.

Totodată, pe portalul instanţei se arată că pedeapsa fostului edil, dată miercuri de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, se contopeşte cu cea dată de Tribunalul Alba Iulia în 2010, într-un alt dosar în care a fost implicat Mircia Gutău, astfel că prezenta sentinţă se consideră ca fiind executată.

În 2010, Mircia Gutău a primit trei ani şi şase luni închisoare cu executare prin decizia ICCJ, pentru un dosar de luare de mită.

„În temeiul art. 34 lit. b) C.p., contopeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de trei ani şi şase luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 182/18.06.2007 din dosarul nr. 4510/90/2006 al Tribunalului Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 273/27.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(…) Ia act că pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta este executată în întregime de către inculpatul Gutău Mircia.”, se arată în sentinţa dată miercuri de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Preşedintele Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a mai arătat că fostul primar din Râmnicu Vâlcea are interdicţia de a ocupa funcţii publice sau funcţii elective pe o perioadă de trei ani de la prezenta sentinţă.

„S-a aplicat ca pedeapsă complementară interzicerea pe o perioadă de trei ani a exerciţiului dreptului prevăzut de articolul 64, litera a şi b din Codul Penal, de la data executării pedepsei principale, a graţierii totale sau a restului de pedeapsă ori a prescrierii executării pedepsei principale. Este vorba despre dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi de dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de trei ani de la data pronunţării”, a spus Zaharia.

Hotărârea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Craiova, în termen de zece zile.

În acelaşi dosar, Ion Georgescu, administratorul firmei care a câştigat licitaţia cu Primăria Râmnicu Vâlea pentru amenajarea a şase locuri de joacă a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în februarie 2009, a primarului Mircia Gutău, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată Nicolae Mesea, (decedat în timpul procesului), consilier juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut aceeaşi infracţiune, dar şi Ion Georgescu, administratorul SC Inter Grup Com SRL şi SC Dancomar SRL, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Primăria Râmnicu Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu firma SC Dancomar SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Ion Georgescu, şase contracte de furnizare de produse, achiziţie „Dotări locuri de joacă pentru copii”, deşi s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă, stabilindu-se achiziţionarea unui singur loc de joacă. Primăria a plătit pentru componentele celor şase locuri de joacă suma de 852.636 de lei, în condiţiile în care acestea au fost cumpărate de la o firmă din Bulgaria la preţul de 321.622 de lei. Anchetatorii au arătat că societatea cumpărătoare, Inter Grup Com SRL Râmnicu Vâlcea, le-a revândut ulterior societăţii Dancomar SRL, care le-a revândut Primăriei. Prin interpunerea celor două societăţi comerciale, la care Ion Georgescu este administrator, Primăria a achitat către beneficiarul contractului de achiziţie publică suma de 531.014 lei în plus faţă de suma plătită în mod real către furnizorul bunurilor din Bulgaria.

„Aceasta este valoarea avantajelor patrimoniale obţinute de coinculpatul Ion Georgescu cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, prin societăţile interpuse, în detrimentul bugetului instituţiei publice. Primăria avea posibilitatea ca prin reprezentanţii legali să lanseze invitaţii – oferte de achiziţie direct de la firma din Bulgaria, despre ale cărei produse şi preţuri Mircia Gutău se informase înainte de lansarea procedurii de achiziţie publică, când s-a deplasat personal în Bulgaria împreună cu Ion Georgescu, administratorul firmei care avea să fie ulterior declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică.”, se menţiona iniţial in rechizitoriul DNA.

În 2010, Mircia Gutău a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, prin decizia ICCJ, într-un dosar de luare de mită. Fostul primar din Râmnicu Vâlcea a fost eliberat condiţionat în urma deciziei Tribunalului Mehedinţi, în data de 14 septembrie 2011, din cei trei ani şi jumătate de închisoare executând 851 de zile de închisoare, din care în 159 a făcut muncă în penitenciar, fapt care a dus la micşorarea pedepsei.

DailyBusiness
Cât costă clătita Dubai, cel mai "vânat" desert la târgul de Crăciun din Capitală. Prețuri extravagante la toate produsele
Spynews
Horoscop vineri, 29 noiembrie 2024: Balanțele se bucură de succes profesional
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu buletin. Aveți termen 15 zile. Amendă 150 de lei, fără excepții
Playtech.ro
Ce este CCR și ce rol are instituția: totul despre judecătorii care au decis renumărarea voturilor alegerilor
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Adevarul
Reacția unui jurnalist de investigații, după ce tatăl său a votat pentru ultranaționalistul Georgescu
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Simona Halep, mesaj de revoltă după decizia ITIA în cazul jucătoarei poloneze Iga Swiatek. Românca s-a simțit neîndreptățită: ”A făcut totul să mă distrugă”
Spynews
După blefaroplastie, CRBL se pregătește pentru o nouă intervenție! A început deja pregătirile: ”Am auzit de ea de la femei”
Evz.ro
Economie substanțială dacă stai la bloc. Metoda cea mai dezbătută
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis de
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se declară banii la ANAF, cu tot cu date despre mașină și CNP. Document obligatoriu în fiecare lună
StirileBZI
Instanța a decis majorarea pensiilor! Cine va lua mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
BfV Formează o Echipa Operativă pentru a Preveni Amestecul Străin în Alegerile Germane
MediaFlux
Călin GEORGESCU a DEZVĂLUIT totul! LEGĂTURA BANILOR de campanie și FLORIN RISTEI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Somnul neregulat mărește riscul de AVC și criză cardiacă