Fostul şef al Curţii Constituționale, Augustin Zegrean, trântește comasarea alegerilor: „Nu e o idee bună!”

Fostul președinte al CCR subliniază că ”în al doilea rând, pentru a se face alegeri la termenul acesta din 2-11 iunie, trebuie iar o lege, prin care să stabilească data alegerilor acuma și nu la sfârșitul mandatului.
Alina Costache
31 ian. 2024, 10:04
Fostul şef al Curţii Constituționale, Augustin Zegrean, trântește comasarea alegerilor:

Comasarea alegerilor nu este o idee bună, spune la RFI fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR) Augustin Zegrean. Asta în contextul în care PNL și PSD caută soluții pentru organizarea concomitentă a două dintre cele patru runde de alegeri din acest an.
Augustin Zegrean spune că există mai multe impedimente pentru comasarea alegerilor: ”Ca să poată să reducă mandatul, să micșoreze numărul de zile din mandatul deputaților, de exemplu sau al primarilor, al aleșilor locali, că despre ei e vorba acum, acest lucru se poate face numai prin lege organică. Deci ca să poată să facă alegerile locale deodată cu europarlamentarele, trebuie să hotărască asta printr-o lege organică, pentru că li se reduce numărul de zile din mandat, mandatul lor este de patru ani, scrie asta chiar în Codul Administrativ și ar trebui să știe, că nu-i așa vechi sau dacă nu, să-l mai citească o dată”.

Augustin Zegrean e de părere că o comasare de alegeri ”nu este o idee bună, nu este o idee care să țină de statul de drept”

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean,  subliniază că ”în al doilea rând, pentru a se face alegeri la termenul acesta din 2-11 iunie, trebuie iar o lege, prin care să stabilească data alegerilor acuma și nu la sfârșitul mandatului. Pentru asta sunt deja în întârziere, pentru că după cum spune Comisia de la Veneția, în anul în care au loc alegeri, să nu se facă modificări de lege, să nu se modifice legile electorale în anul în care au loc alegerile”.

Augustin Zegrean e de părere că o comasare de alegeri ”nu este o idee bună, nu este o idee care să țină de statul de drept, de un stat care respectă Constituția. Constituția României nu prevede astfel de situații și nu cred că ajută la nimic chestia asta, mai mult încurcă decât ajută. Gândiți-vă că sunteți alegător, votant, din Șieuț și mergeți la vot, păi, omul acela merge cu atâta emoție la vot, că nu mai înțelege nimic, dacă trebuie să aleagă un deputat european, un primar și 12 consilieri pentru comuna lui, este derutat total”.

 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, celor care spun că partidul vrea comasări de alegeri pentru că l-ar avantaja electoral: Nu avem de ce să ne temem, am făcut lucruri la guvernare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, admite că, aflat la guvernare din anul 2020, PNL este supus ”erodării imaginii”, însă susţine că partidul nu are niciun motiv să se teamă de alegerile care urmează. El răspunde astfel celor care consideră că PNL susţine comasarea unor runde de alegeri pentru a avea un câştig electoral.

”Partidul Naţional Liberal şi-a asumat să intre în alegeri prin forţe proprii, prin motto-ul «Prin noi înşine». Este un motto pe care nu l-am asumat doar pentru a ne mobiliza activul nostru de partid, ci este un motto prin care noi credem că putem să redăm românilor încrederea în ceea ce am realizat, realizăm şi vom putea să realizăm de aci înainte. Sincer, vă pot spune fără niciun fel de limitare, că nu are de ce să ne fie teamă sau ruşine să ieşim în alegeri. Este adevărat, ne aflăm la guvernare din 2020 şi tot ceea ce presupune procesul acesta, al guvernării, presupune erodare, presupune nemulţumire, nu toate deciziile au fost pe măsura aşteptărilor cetăţenilor. Şi atunci, există acea erodare care se vede în sondaje doar când nu sunt cifre care să ne sperie. Nu avem de ce să ne temem, am făcut lucruri la guvernare”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Antena 3.

Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale, lepădarea de Nicuşor Dan şi comasarea alegerilor: „Nu mă dau înapoi”

Fostul premier a prezentat cifre privind creşterea economică, absorbţia fondurilor europene, investiţiile străine directe şi demararea de mari proiecte de investiţii.

Ciucă este de părere că scorul electoral al AUR, foarte apropiat de cel al PNL, conform sondajelor de opinie recente, este unul ”mobilizator” pentru liberali.

”Este mobilizator pentru noi că trebuie să fim mai aproape de oameni, să le explicăm oamenilor ce am făcut, să recunoaştem ce am făcut, să ne punem cenuşă în cap pentru ceea ce nu am făcut bine, oamenii vor aprecia această onestitate şi sinceritate. Noi avem ce le spune oamenilor ce am făcut. Ceilalţi ce spun, ce au făcut?”, a adăugat Ciucă.

Ciucă e de părere că manifestările extremiste ar ”îngreuna şi mai mult” situaţia în care România se află.

 

Grindeanu, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale din motive financiare: E un argument sovietic

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”un argument sovietic” cel conform căruia unele dintre rundele de alegeri din România ar trebui comasate, în acest an, din motive financiare, mai exact pentru a face economie. ”Democraţia costă, că aşa nu mai facem alegeri şi am făcut economie de tot!”, susţine Grindeanu.

Sorin Grindeanu a declarat că nu are ”nici cea mai mică informaţie” conform căreia clasa politică ”s-ar duce” către ideea unei comasări a alegerilor, în acest an.

”Da, am văzut public că apar tot felul de argumentaţii, spre exemplu argumentaţia: dom-le facem o anumită economie la sume de bani. Să ştiţi că ăsta e un argument sovietic, astea nu-s argumente care ţin de un cadru democratic. Democraţia costă, că aşa nu mai facem alegeri şi am făcut economie de tot! Nu e un argument valid, din perspectiva mea”, a afirmat Grindeanu, marţi seară, la Digi 24.

Sorin Grindeanu, anunț de ultimă oră despre varianta candidaților PSD-PNL în tandem la alegeri! „Un partid să aibă funcția de președinte, iar celălalt cea de premier”
El a susţinut că este nevoie de argumente care să fie spuse ”cât se poate de direct şi transparent” pentru care unele rude de alegeri să fie comasate.

Grindeanu a adăugat că, având în vedere contextul geo-politic, toată lumea îşi doreşte stabilitate şi toată lumea a văzut că în aceşti doi ani România a furnizat stabilitate, el fiind de părere că alianţa dintre PSD şi PNL ar trebi să continue, fără a fi însă adeptul unor liste comune de candidaţi.

Grindeanu a explicat, în acest context, că exclude formarea de majorităţi ”cu AUR sau Şoşoacă” şi a arătat că nu a văzut, în sondajele de opinie, că partidele care au format fosta alianţă dinaintea actualei coaliţii, din care au făcut parte USR şi UDMR, nu ar putea avea peste 50% din voturi, împreună, pentru a conduce România.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe pentru a nu avea ghinion. Atragi pagubă şi boală
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Vestea momentului despre Klaus Schwab. Este investigat! Nu mai e șef la Forumul Economic Mondial
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de apartamente. Lucrarea nu necesită autorizație. Vecinii n-au ce să-ți facă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Cine este femeia de care Papa Francisc a fost îndrăgostit în tinerețe. Refuzul care i-a schimbat traiectoria vieții Citeşte întreaga ştire: Cine este femeia de care Papa Francisc a fost îndrăgostit în tinerețe. Refuzul care i-a schimbat traiectoria vieții
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat