Fostul şef al Laboratorului de analize de la Spitalul de Psihiatrie Obregia, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Fostul şef al Laboratorului de analize medicale de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia", Elena Postolache, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată. Elena Postolache ar fi primit peste 100.000 de lei de la reprezentanţii unei firme cu care unitatea medicală a avut contract, pentru a întocmi referate de necesitate privind achiziţia de produse necesare laboratorului de analize medicale.
Filip Stan
19 nov. 2019, 12:55
Fostul şef al Laboratorului de analize de la Spitalul de Psihiatrie Obregia, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Elena Postolache, la data faptei medic primar, şef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, pentru luare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriu se arată că, în perioada 29 august 2014 – 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” şi o societate comercială, Elena Postolache, în calitatea menţionată, ar fi primit în trei tranşe, de la reprezentanţii firmei respective, suma totală de 102.200 de lei, arată DNA.

„Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă şi achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, ar fi fost primiţi de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, şi anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziţia de produse necesare Laboratorului de analize medicale”, scrie într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA.

Inculpata a consemnat într-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Spynews
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit religios tot astăzi, după cununia civilă! Imagini exclusive de la biserica unde și-au jurat iubire pentru totdeauna / VIDEO
Bzi.ro
Cum scapă Mirela Vaida de kilogramele acumulate în vacanță. Ieșeanca a recunoscut: „Îmi plac mâncărurile bine făcute!”
Fanatik.ro
Cel mai bun oraș din România pentru tineri. Aici e bine să locuiești, duci o viață frumoasă și liniștită
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Playtech.ro
ȘOC! Mădălina Ghenea, așa cum NU ai văzut-o niciodată. Imaginile pe care le vrea ȘTERSE
DailyBusiness
A fost activat sistemul de CONDUS FĂRĂ MÂINI. Poate fi încercat 3 luni, fără costuri
Adevarul
Revoltă cu repetiție. Încă un lider mercenar îi declară public război lui Putin: „Toate acestea sunt opera așa-zisului «președinte»”
Spynews
Jucător de fotbal, prăbuşit pe teren în timpul meciului! Sportivul în vârstă de 27 de ani s-ar confrunta cu probleme cardiace / VIDEO
Spynews
”Mâine strângem mieii". Discuțiile șocante dintre Andrew și Tristan Tate au fost făcute publice. Cum ar fi vorbit despre femeile care ar fi lucrat pentru ei
Evz.ro
Monica Tatoiu a ajuns la o pensie de procuror. Recalcularea i-a adus mai mulți bani în buzunar
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din fotbalul românesc!
wowbiz.ro
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus adevărul despre despărțirea de Florin Salam! Motivul pentru care a dispărut din me
Cancan.ro
Ninge peste câteva săptămâni în România! Meteorologii Accuweather anunță data exactă a primelor ninsori
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Tragedie pe o plajă cunoscută din Constanța: Un copil de 11 ani s-a înecat sub privirile turiștilor
Capital.ro
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
stirilekanald.ro
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e rupt!"
substantial.ro
Operațiunea Ucrainei în Kursk contestă strategiile Rusiei și captează atenția internațională
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...