Fostul şef al SIPI Constanţa şi alte şapte persoane din dosarul „Grupul de la Monaco”, arestaţi

Fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu, şi alte şapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în timp ce fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, şi alte două persoane au primit interdicţie de a părăsi ţara, a decis, marţi seară, Curtea de Apel Bucureşti.
Romania TV
10 iul. 2012, 20:12
Fostul şef al SIPI Constanţa şi alte şapte persoane din dosarul

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut CAB arestarea preventivă a celor 11 – fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Florin Secăreanu, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei-Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Lucian Florin Ionescu, Georgiana Nicoleta Lengiu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga.

Propunerea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a celor 11 s-a judecat în şedinţă secretă.

Opt dintre cele 11 persoane reţinute au dorit să dea declaraţii în faţa judecătorului CAB, încercând să acrediteze ideea că modul în care au procedat nu este ilegal, aşa cum susţine DNA.

La rândul său, procurorul a arătat că faptele de care sunt acuzaţi cei 11 sunt fapte grave de prejudiciu pentru patrimoniul bugetului general consolidat al statului şi generează sentimentul de vătămare a climatului social, în absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare.

Procurorul a mai arătat că, prin faptele lor, inculpaţii au dus la ştirbirea încrederii societăţii în organele judiciare şi că, totodată, trebuie avută în vedere întinderea însemnată a prejudiciului.

Avocaţii celor 11 au cerut instanţei fie cercetarea în libertate a clienţilor lor, fie stabilirea unei interdicţii, precum cea de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Totodată, anchetatorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă a altor şase persoane urmărite penal în acest caz, printre care omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia. În cazul celor şase care nu au fost găsiţi, CAB a decis să formeze un dosar separat, care va fi judecat miercuri, tot în şedinţă secretă.

Cei şase inculpaţi cu propunere de arestare preventivă în lipsă sunt Radu Nemeş, Codruţ Alexandru Marta, Ovidiu Ioan Moldovan, Dana Nemeş, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcasu.

Viorel Comăniţă este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, iar Florin Dan Secăreanu este acuzat şi de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, s-a arătat într-un comunicat de presă de marţi al DNA.

Radu Nemeş, coordonatorul grupului infracţional organizat, Dana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcaşu, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Codruţ Alexandru Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de aceştia, sunt cercetaţi mai mulţi administratori de firme. Astfel, George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, este acuzat de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Dumitru Chirvăzitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, Andrei Florin Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti, Lucian-Florin Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL, şi Ovidiu Ioan Moldova, administrator al SC Benzoil Sibiu, sunt cercetaţi pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Dumitru Emilian Preda, Georgiana Nicoleta Lengiu, contabil la SC Excella Real Grup SRL, Mariana Cozma, contabil autorizat, Nicolae Belba şi Mihai Buliga, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.

Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor (deci fără a se achita aceste taxe) în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.

În referatul prin cer arestările din acest dosar, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori „palierul de protecţie”.

Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai de soţia sa – n.r.) şi Viorel Comăniţă.

Procurorii au precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei dacă faci grătar în curtea ta de 1 Mai. Vecinul îţi face plângere imediat
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Destinația de 1 Mai care atrage ca un magnet. Litoralul e uitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Noi măsuri UE pentru șoferii cu mașini diesel: Costuri mari pentru mașinile vechi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri